Meniu
|
Hotarâre nr. 2/2005 din 06/06/2005 Publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 875 din 29/09/2005 în Cauza Androne împotriva
României CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI HOTARÂREA
din 22 decembrie 2004, definitiva la 6 iunie 2005, în Cauza Androne
împotriva României
|
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Hotarâre nr. 2/2005
din 06/06/2005
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 875 din 29/09/2005
în Cauza Androne împotriva României
CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
HOTARÂREA
din 22 decembrie 2004, definitiva la 6 iunie 2005,
în Cauza Androne împotriva României
(Cererea nr. 54.062/00)
În Cauza Androne împotriva României,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuând
în cadrul unei camere formate din: domnul B.M. Zupancic, presedinte,
domnii J. Hedigan, L. Caflisch, C. Bîrsan, doamnele A. Gyulumyan,
R. Jaeger si domnul E. Myjer, judecatori, si domnul V. Berger, grefier
de sectie,
dupa ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 2 decembrie
2004,
pronunta urmatoarea hotarâre, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 54.062/00 introdusa împotriva
României, prin care doi cetateni ai acestui stat, domnul Iulian
Androne si doamna Gheorghita Androne (reclamanti), au sesizat Curtea
la 19 iulie 1999, în temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (denumita în
continuare Conventia).
2. Reclamantii sunt reprezentati de doamna D.F. Bogdan, avocat în
Bucuresti. Guvernul român (denumit în continuare Guvernul)
este reprezentat de agentul guvernamental, doamna Roxana Rizoiu, din
cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantii invoca, în special, faptul ca anularea de catre
Tribunalul Brasov, la 22 noiembrie 2001, a unei sentinte definitive
pronuntate în favoarea lor, dispunând restituirea bunului
lor, în urma unei cereri de revizuire depuse de procurorul general,
este contrara art. 6 din Conventie. În plus, ei sustin ca sentinta
aduce atingere dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este garantat
în art. 1 din Primul Protocol.
4. Cererea a fost repartizata Sectiei I a Curtii [art. 52 alin. (1)
din Regulament].
La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor [art. 52
alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost repartizata Sectiei
a II-a astfel remaniata [art. 52 alin. (1) din Regulament].
La 23 martie 2004, în baza dispozitiilor art. 29 alin. 3 din Conventie,
Curtea (Sectia a II-a) a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei sa
fie examinate în acelasi timp.
5. La 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat structura sectiilor [art.
28 alin. (1) din Regulament]. Prezenta cerere a fost atribuita Sectiei
a III-a astfel remaniata [art. 52 alin. (1) din Regulament].
6. Atât reclamantii, cât si Guvernul au depus observatii
scrise privind admisibilitatea si fondul cauzei [art. 59 alin. (1) din
Regulament].
ÎN FAPT
I. Circumstantele cauzei
7. Reclamantii, fiu si mama, s-au nascut în 1951, respectiv în
1929, si au domiciliul în Statele Unite ale Americii.
8. În 1971, reclamanta si sotul sau (Gh. A.) cumpara o casa în
Bucuresti.
9. La 15 octombrie 1985, ca urmare a plecarii lor din tara, statul,
invocând Decretul nr. 223/1974, le confisca imobilul.
A. Prima actiune în revendicare
10. La 31 mai 1994, reclamanta si sotul sau intenteaza împotriva
Primariei Municipiului Bucuresti si societatii "R", administrator
al statului, o actiune în revendicare a bunului confiscat.
11. La 29 mai 1995, Tribunalul Municipiului Bucuresti decide declinarea
competentei în favoarea Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
12. Prin Sentinta din 30 noiembrie 1995 judecatoria respinge actiunea
reclamantilor ca neîntemeiata. Reclamantii ataca sentinta cu apel.
13. La 9 iulie 1996, sotul reclamantei, Gh. A., decedeaza. Reclamantul
A. I. hotaraste sa continue procesul în numele tatalui sau.
14. Prin Hotarârea din 19 noiembrie 1996 Tribunalul Municipiului
Bucuresti admite apelul reclamantilor si dispune retrimiterea cauzei
la judecatorie.
15. Prin Sentinta din 29 mai 1997 judecatoria respinge din nou actiunea
ca neîntemeiata. Aceasta precizeaza ca reclamantii refuzasera
sa fie despagubiti în momentul confiscarii bunului si ca, oricum,
statul detinea bunul în litigiu în temeiul unui titlu valabil.
În sfârsit, retine ca reclamantii ar fi putut beneficia
de dispozitiile prevazute de Legea nr. 112/1995 (pentru reglementarea
situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute
în proprietatea statului).
16. Reclamantii formuleaza apel. Conform Guvernului, la 2 noiembrie
1998, Tribunalul Municipiului Bucuresti a retrimis cauza la judecatorie.
Guvernul afirma ca reclamantii au renuntat la actiune întrucât,
în paralel, acestia introdusesera o alta actiune în revendicare,
de data aceasta împotriva Consiliului General al Municipiului
Bucuresti (denumit în continuare Consiliul General).
B. A doua actiune în revendicare
17. La 25 septembrie 1997, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, sesizata
de reclamanti într-o a doua actiune în revendicare a bunului
în litigiu, le recunoaste dreptul de proprietate asupra bunului
si dispune restituirea lui de catre autoritatile administrative. Partea
pârâta, Consiliul General, nu formuleaza apel. Conform reclamantilor,
sentinta a ramas definitiva la 13 noiembrie 1997.
C. Restituirea bunului pe cale administrativa
18. La 10 decembrie 1997, primarul municipiului Bucuresti, în
temeiul Sentintei definitive din 25 septembrie 1997, dispune restituirea
administrativa a bunului în litigiu. Prin Procesul-verbal din
25 iunie 1998 Primaria Municipiului Bucuresti restituie bunul reclamantilor,
desi numai formal.
La o data neprecizata, reclamantii notifica chiriasilor casei decizia
administrativa de restituire. Acestia refuza totusi sa încheie
contract de închiriere cu reclamantii.
D. Cererea de revizuire formulata de procurorul general
19. La 27 martie 2000, procurorul general depune la Judecatoria Sectorului
1 Bucuresti o cerere de revizuire a Sentintei definitive din 25 septembrie
1997. Acesta precizeaza ca partea pârâta, Consiliul General,
nu a fost reprezentata la sedinta din 25 septembrie 1997.
20. La o data neprecizata, ca urmare a unei cereri a reclamantilor,
Curtea Suprema de Justitie hotaraste stramutarea cauzei la Judecatoria
Brasov.
21. Prin Sentinta din 28 martie 2001 judecatoria admite cererea de revizuire
a procurorului si, statuând din nou pe fond, admite actiunea reclamantilor
si confirma sentinta definitiva. Judecatorii au remarcat lipsa de reprezentare
si de aparare a statului si au aplicat dispozitiile prevazute la pct.
6 al art. 322 din Codul de procedura civila.
Judecatoria a constatat, între altele, ca hotarârea administrativa
de nationalizare a bunului nu fusese comunicata reclamantilor si ca,
în consecinta, nationalizarea bunului fusese ilegala.
Consiliul General, Primaria Municipiului Bucuresti, Parchetul de pe
lânga Judecatoria Brasov si chiriasii casei au formulat apel.
22. Prin Decizia din 22 decembrie 2001, Tribunalul Brasov admite apelul,
admite cererea de revizuire si, pe fond, respinge actiunea reclamantilor
ca neîntemeiata. Tribunalul hotaraste ca reclamantii avusesera
posibilitatea în acel moment sa ia cunostinta de decizia de confiscare.
Acesta hotaraste, de asemenea: Consiliul General nu avea calitate procesuala
pasiva si actiunea lor ar fi trebuit intentata împotriva Primariei
Municipiului Bucuresti, proprietara domeniului public al municipiului
Bucuresti.
23. Reclamantii au formulat recurs împotriva deciziei, aratând
ca anularea unei hotarâri definitive care le era favorabila, ca
si respingerea actiunii cu privire la care instantele interne se pronuntasera
definitiv încalcau art. 6 alin. 1 din Conventie.
24. Prin Hotarârea din 21 martie 2002 Curtea de Apel Brasov respinge
recursul reclamantilor ca neîntemeiat. Hotaraste ca Decizia din
22 noiembrie 2001 este legala, bunul în litigiu fiind trecut legal
în proprietatea statului.
25. La 20 iunie 2002, Consiliul General anuleaza dispozitia administrativa
din 10 decembrie 1997 prin care se dispusese restituirea bunului în
litigiu.
E. Actiunea în evacuarea chiriasilor
26. La 20 ianuarie 2000, reclamantii intenteaza actiune de evacuare
a chiriasilor casei, pe motivul ca acestia erau ocupanti fara titlu.
27. Prin Sentinta din 11 iulie 2002 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti
a respins actiunea ca neîntemeiata, pe motivul ca titlul de proprietate
al reclamantilor, adica Sentinta din 25 septembrie 1997, fusese anulat.
Reclamantii au formulat apel împotriva sentintei.
28. Conform Guvernului, reclamantii au depus, în temeiul Legii
nr. 10/2001, o cerere de restituire a bunului. La 5 decembrie 2002,
având în vedere cererea reclamantilor, Tribunalul Municipiului
Bucuresti dispune suspendarea procedurii de evacuare.
Conform datelor transmise de Guvern, autoritatile administrative înca
nu au dat curs cererii reclamantilor.
F. Plângerea penala pentru tulburare de posesie
29. În 1998, reclamantii au depus plângere penala pentru
tulburare de posesie, constituindu-se parte civila împotriva chiriasilor.
30. Prin Sentinta din 24 mai 2000 Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti
a dispus ca parchetul sa înceapa urmarirea penala împotriva
chiriasilor, pentru nerespectarea hotarârilor judecatoresti (art.
271 alin. 2 din Codul penal) si tulburare de posesie (art. 220 din Codul
penal).
Chiriasii au formulat apel împotriva sentintei.
31. La 21 noiembrie 2000, Tribunalul Municipiului Bucuresti a admis
actiunea chiriasilor, a casat sentinta si a retrimis cauza la prima
instanta.
32. Prin Hotarârea din 13 februarie 2001 Judecatoria Sectorului
1 Bucuresti dispune achitarea chiriasilor.
33. La 23 mai 2001, Tribunalul Municipiului Bucuresti, sesizat cu apel
de reclamanti, mentine Hotarârea din 13 februarie 2001 si respinge
actiunea ca neîntemeiata. Reclamantii formuleaza recurs împotriva
hotarârii.
34. Prin Hotarârea din 24 octombrie 2001 Curtea de Apel Bucuresti
respinge recursul reclamantilor ca inadmisibil.
II. Dreptul si practica interne pertinente
35. Dispozitiile relevante ale Decretului nr. 223/1974 privind reglementarea
situatiei unor bunuri prevad urmatoarele:
ARTICOLUL 1
"În Republica Socialista România constructiile si terenurile pot fi detinute în proprietate de catre persoanele fizice numai daca au domiciliul în tara."
ARTICOLUL 2
"Persoanele care au facut cerere de plecare definitiva din tara
sunt obligate sa înstraineze, pâna la data plecarii, constructiile
aflate în proprietatea lor în Republica Socialista România.
Înstrainarea se va face catre stat (...).
Constructiile apartinând persoanelor care au plecat în mod
fraudulos din tara sau care, fiind plecate în strainatate, nu
s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea
în tara, trec fara plata în proprietatea statului (...)."
36. Dispozitiile relevante ale Codului de procedura civila prevad urmatoarele:
ARTICOLUL 45 alineatul 3
"Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare faza a acestuia, daca apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si libertatilor cetatenilor."
ARTICOLUL 322
"Revizuirea unei hotarâri ramase definitiva în instanta
de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarâri data de
o instanta de recurs (...), se poate cere în urmatoarele cazuri:
(...)
6. daca statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate
publica, disparutii, incapabilii (...) nu au fost aparati deloc sau
au fost aparati cu viclenie de cei însarcinati sa-i apere".
ARTICOLUL 323
"Cererea de revizuire se îndreapta la instanta care a dat hotarârea ramasa definitiva si a carei revizuire se cere (...)."
ARTICOLUL 324
"Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti:
(...)
5. în cazurile prevazute de art. 322 pct. 6, de la comunicarea
hotarârii definitive facuta statului ori celorlalte persoane de
drept public sau de utilitate publica (...)".
ÎN DREPT
I. Cu privire la admisibilitate
37. Curtea constata ca cererea nu este evident neîntemeiata în
sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. În plus, constata ca nu
exista nici un alt motiv de inadmisibilitate. O declara asadar admisibila.
II. Cu privire la temeinicie
A. Referitor la pretinsa încalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie
38. În opinia reclamantilor, Hotarârea din 22 noiembrie
2001 a Tribunalului Brasov (ramasa definitiva la 21 martie 2002) a încalcat
prevederile art. 6 alin. 1 din Conventie, care prevad:
"Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil
(...) de catre o instanta (...) care va hotarî (...) asupra încalcarii
drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil. (...)"
39. În cererea lor reclamantii arata ca desfiintarea unei hotarâri
definitive, la 3 ani de la data la care hotarârea respectiva devenise
definitiva, încalca principiul securitatii juridice, prevazut
la art. 6 alin. 1.
40. Ei subliniaza ca, în speta, termenul legal pentru formularea
cererii de revizuire expirase în dreptul intern. Or, procurorul
general nu a formulat cererea de revizuire decât la 27 martie
2000, adica la mai mult de 2 ani dupa pronuntarea Hotarârii din
25 septembrie 1997, cu încalcarea art. 324 pct. 5 din Codul de
procedura civila (a se vedea paragraful 19 de mai sus).
41. Guvernul afirma ca dreptul la un proces echitabil nu este un drept
cu caracter "absolut", caile extraordinare de recurs, ca revizuirea
(prevazuta în art. 322 din Codul de procedura civila), fiind de
regula utilizate în multe sisteme juridice.
42. Acesta subliniaza ca prezenta cauza este diferita de Cauza Brumarescu
împotriva României ([GC], Cererea nr. 28.342/1995, CEDO
1999-VII), întrucât în aceasta cauza o cerere în
vederea unui recurs în anulare, formulata de procurorul general,
se soldase cu anularea unei hotarâri definitive printr-o hotarâre
a Curtii Supreme de Justitie, în timp ce în prezenta cauza
principalul efect al cererii de revizuire a procurorului a fost redeschiderea
procedurii.
43. Guvernul invoca Cauza Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei
[Cererea nr. 48.553/99, alin. (75), CEDO 2002-VII], în care Curtea
a hotarât ca efectul redeschiderii procedurii este de a da justitiabilului
posibilitatea sa-si apere din nou cauza în fata instantelor de
fond.
În opinia Guvernului, solutia adoptata de Curte în Cauza
Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei a fost determinata de
"posibilitatea anularii repetitive a unei hotarâri definitive",
incompatibila cu principiul securitatii raporturilor juridice în
sensul art. 6 alin. 1.
În sfârsit, Guvernul considera ca prezenta procedura, luata
în considerare în ansamblu, a respectat dreptul reclamantilor
la un proces echitabil.
44. Curtea reaminteste ca, în conformitate cu jurisprudenta sa
constanta, dreptul la un proces echitabil în fata unei instante
judecatoresti, garantat de art. 6 alin. 1, se interpreteaza conform
preambulului Conventiei, care enunta suprematia dreptului ca element
din patrimoniul comun al statelor contractante. Unul dintre elementele
fundamentale ale suprematiei dreptului este principiul securitatii raporturilor
juridice, care implica, între altele, ca solutia definitiva data
de instante cu privire la orice litigiu sa nu mai fie repusa în
cauza [Cauza Brumarescu, citata anterior, alin. (61)].
45. Curtea noteaza: conform art. 324 pct. 5 din Codul de procedura civila,
o cerere de revizuire poate fi introdusa în termen de o luna de
la notificarea hotarârii definitive catre stat sau catre celelalte
persoane juridice de drept public sau de utilitate publica.
46. În speta, Curtea observa ca la 10 decembrie 1997, primarul
municipiului Bucuresti a dispus, în temeiul Hotarârii definitive
din 25 septembrie 1997, restituirea bunului în litigiu catre reclamanti.
În aceste conditii, Curtea considera ca, începând
de la aceasta ultima data, statul sau institutiile publice prevazute
în art. 322 pct. 6 din Codul de procedura civila aveau deja sau
ar fi trebuit sa aiba cunostinta de existenta hotarârii definitive.
47. Or, abia la 27 martie 2000, adica la peste 2 ani de la data la care
autoritatile administrative dispusesera deja restituirea bunului, procurorul
general a introdus cererea de revizuire.
Date fiind aceste argumente, Curtea considera ca trebuie sa subscrie
tezei reclamantilor în privinta caracterului tardiv al cererii
de revizuire.
48. Curtea observa de asemenea ca cererea de revizuire a procurorului
general a fost admisa la 22 noiembrie 2001 (paragraful 22 de mai sus),
iar actiunea în revendicare a reclamantilor a fost definitiv respinsa.
Decizia a fost confirmata prin Hotarârea din 21 martie 2002 a
Curtii de Apel Brasov (paragraful 24 de mai sus).
49. Curtea aminteste ca în Cauza Brumarescu, citata anterior (paragrafele
61-62), a constatat încalcarea art. 6 alin. 1, pe motiv ca anularea
unei hotarâri definitive de recunoastere a unui drept de proprietate
contravine principiului securitatii juridice.
50. În Cauza Sovtransavto Holding, citata anterior, Curtea a hotarât
ca un sistem juridic marcat de procedura de protest - adica posibilitatea
anularii repetate a unei hotarâri definitive - ceea ce s-a întâmplat
în cazul în speta, este, ca atare, incompatibil cu principiul
securitatii raporturilor juridice, care constituie unul dintre elementele
fundamentale ale suprematiei dreptului în sensul art. 6 alin.
1.
51. Date fiind circumstantele cauzei, Curtea ajunge la concluzia ca,
chiar daca Decizia din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului Brasov nu a
anulat în mod expres hotarârea definitiva favorabila reclamantilor,
asa cum a facut Curtea Suprema de Justitie în Cauza Brumarescu,
consecintele juridice au fost aceleasi. Din acest punct de vedere, nimic
în speta nu permite diferentierea prezentei cauze de cauzele mentionate
anterior.
52. În aceasta situatie, Curtea considera ca redeschiderea unei
proceduri încheiate cu o hotarâre definitiva, în urma
unei cereri de revizuire formulate tardiv, si anularea Hotarârii
definitive din 22 noiembrie 2001, favorabila reclamantilor, au ignorat
principiul securitatii raporturilor juridice si, în consecinta,
dreptul reclamantilor la un proces echitabil, în sensul art. 6
alin. 1.
53. Asadar, s-a constatat încalcarea art. 6 alin. 1 sub acest
aspect.
B. Referitor la pretinsa încalcare a art. 1 din Primul Protocol
aditional
54. Reclamantii s-au plâns ca redeschiderea procedurii în
urma revizuirii, urmata de respingerea actiunii lor în revendicare,
a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor, astfel cum este
garantat în art. 1 din Primul Protocol aditional, care prevede:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de
lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta
legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor
conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau
a altor contributii sau a amenzilor."
55. Guvernul subliniaza ca numai procedura de revizuire a hotarârii
definitive poate face obiectul examinarii Curtii. Admite ca reclamantii
aveau un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol,
data fiind existenta Sentintei definitive din 25 septembrie 1997, pronuntata
de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, si a jurisprudentei rezultate
din Cauza Brumarescu, citata anterior.
56. În ceea ce priveste anularea efectelor sentintei definitive,
Guvernul considera ca redeschiderea procedurii a fost justificata prin
lipsa apararii statului. Subliniaza ca sentinta definitiva în
chestiune a fost pronuntata cu ignorarea garantiilor de contradictorialitate
si în consecinta este ilegala. Procedura de revizuire ar trebui
luata în considerare ca având doua consecinte juridice:
una referitoare la admisibilitatea cererii de revizuire si cealalta
referitoare la fondul cauzei.
În sfârsit, Guvernul sustine ca procedura de revizuire nu
a adus atingere drepturilor garantate în art. 1 din Primul Protocol,
întrucât eventuala imixtiune a fost justificata de respectarea
normelor privind echitatea procedurii.
57. Curtea aminteste ca dreptul de proprietate al reclamantilor asupra
bunului în litigiu fusese stabilit prin Sentinta definitiva din
25 septembrie 1997 si subliniaza ca dreptul astfel recunoscut nu era
revocabil.
Reclamantii aveau deci "un bun", în sensul art. 1 din
Primul Protocol (a se vedea Cauza Brumarescu, citata anterior, paragraful
70).
58. Curtea arata apoi ca Hotarârea din 22 noiembrie 2001 a Tribunalului
Brasov, rejudecând cauza în fond si respingând actiunea
în revendicare a reclamantilor, creeaza o situatie identica sau
cel putin similara cu cea a reclamantului în Cauza Brumarescu,
citata anterior.
59. În consecinta, Curtea considera ca Decizia din 22 noiembrie
2001, devenita definitiva în urma Hotarârii din 21 martie
2002 a Curtii de Apel Bucuresti, a avut drept efect privarea reclamantilor
de bunul lor, în sensul tezei a doua paragraful (1) al art. 1
din Primul Protocol (a se vedea Cauza Brumarescu, citata anterior, paragrafele
73-74). Or, Guvernul nu a adus nici o justificare pentru situatia astfel
creata. În afara de aceasta, Curtea arata ca reclamantii sunt
privati de dreptul de proprietate asupra bunului de peste 7 ani, fara
sa fi primit o compensatie reflectând valoarea reala a acestuia
si ca eforturile pe care le-au facut pentru a reintra în posesia
proprietatii au fost zadarnice.
60. În aceste conditii, presupunând chiar ca se poate demonstra
ca privarea de proprietate ar fi servit unei cauze de interes public,
Curtea considera ca justul echilibru între cerintele de interes
general si imperativele apararii drepturilor fundamentale ale individului
a fost rupt si ca reclamantii au suportat si continua sa suporte o sarcina
speciala si exorbitanta.
61. În consecinta, a fost si continua sa fie încalcat art.
1 din Primul Protocol.
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
62. În conformitate cu art. 41 din Conventie:
"În cazul în care Curtea declara ca a avut loc o violare
a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Înaltei
Parti contractante nu permite decât o înlaturare incompleta
a consecintelor acestei violari, Curtea acorda partii lezate, daca este
cazul, o satisfactie echitabila."
A. Prejudiciul material
63. Cu titlu principal, reclamantii solicita restituirea bunului în
litigiu. În ultimele observatii remise Curtii, ei pretind, în
caz de nerestituire, o suma corespunzatoare valorii actuale a bunului,
adica 149.889 EUR, reprezentând, conform mai multor anunturi publicate
de agentii imobiliare din Bucuresti, 60.184 EUR pentru cladire si 89.705
EUR pentru terenul aferent. Nu au produs nici o expertiza în acest
sens.
Ei cer, de asemenea, 79.000 EUR reprezentând chiriile pe care
le-ar fi putut percepe.
Pentru prejudiciul moral si material suferit în urma procedurii
penale pentru tulburare de posesie ei pretind 66.692 EUR.
64. Guvernul se opune cererii reclamantilor si considera ca suma solicitata
cu titlu de valoare actuala a bunului nu reflecta realitatea, în
masura în care nu se întemeiaza decât pe câteva
anunturi imobiliare. În opinia sa, cele doua anunturi de vânzare
invocate de reclamanti nu se refera la imobile similare celui care face
obiectul prezentei cereri, informatiile date fiind incomplete. În
sfârsit, Guvernul considera ca anunturile invocate nu pot servi
drept baza pentru evaluarea bunului în litigiu, întrucât
este imposibil sa se stie exact care a fost pretul de vânzare
al bunurilor respective.
Conform rezultatelor expertizei remise de Guvern, valoarea bunului în
litigiu ar fi de 52.560 EUR, respectiv 40.400 EUR pentru cladire si
12.160 EUR pentru teren. Guvernul sustine ca reclamantii au "supraevaluat"
bunul în litigiu si au omis sa precizeze ca este foarte vechi
si în stare proasta.
65. În ceea ce priveste câstigul nerealizat, Guvernul se
opune sa fie acordata de catre Curte o asemenea compensatie reclamantilor
si invoca, între altele, Cauza Sofletea împotriva României
(Cererea nr. 48.179/1999, paragraful 42, 25 noiembrie 2003).
66. Referitor la prejudiciul suferit în urma procedurii penale,
Guvernul afirma ca reclamantii nu si-au probat afirmatiile si ca, în
orice caz, cererea de satisfactie echitabila trebuie analizata în
conformitate cu procedura care a facut obiectul cererii reclamantilor,
si anume revizuirea sentintei definitive.
67. În observatiile de raspuns la cea a Guvernului, reclamantii
contesta rezultatele expertizei prezentate de Guvern. Ei precizeaza
ca suma de 79.000 EUR, solicitata cu titlul de câstig nerealizat,
reprezinta valoarea chiriei nepercepute timp de 76 de luni.
În ceea ce priveste compensatiile solicitate în urma procedurii
penale, reclamantii invoca faptul ca anularea sentintei definitive favorabile
a avut drept efect respingerea plângerii lor penale si ca, în
consecinta, ar fi justa o compensare a prejudiciului astfel suferit.
68. Curtea considera, fata de circumstantele cauzei, ca restituirea
bunului în litigiu, asa cum dispune Sentinta definitiva din 25
septembrie 1997, i-ar situa pe reclamanti, pe cât posibil, într-o
pozitie echivalenta cu cea în care s-ar gasi daca dispozitiile
art. 1 din Primul Protocol ar fi fost respectate.
69. În conditiile în care statul pârât nu va
proceda la restituire în termen de 3 luni din ziua în care
prezenta hotarâre ramâne definitiva, Curtea hotaraste ca
acesta va trebui sa plateasca reclamantilor pentru prejudiciul material
valoarea actuala a bunului. Având în vedere informatiile
de care dispune privind pretul de piata imobiliara din Bucuresti si
rezultatele expertizei imobiliare depuse de Guvern, Curtea considera
valoarea actuala a casei si a terenului aferent la 60.000 EUR.
70. În ceea ce priveste sumele cerute cu titlu de chirii nepercepute,
Curtea nu le poate acorda, având în vedere faptul ca a dispus
restituirea bunului ca reparatie în sensul art. 41 din Conventie,
dar va putea lua în calcul privarea de proprietate suferita de
reclamanti cu ocazia repararii prejudiciului moral (a se vedea, mutatis
mutandis, Cauza Sofletea, citata anterior, paragraful 42).
71. Referitor la prejudiciul legat de procedura penala initiata de reclamanti,
Curtea noteaza ca n-a fost sesizata cu o asemenea plângere si
ca nimic nu-i împiedica pe reclamanti sa o sesizeze cu o asemenea
cerere. În plus, nu ar putea plati decât prejudiciile directe
legate de încalcarea constatata. În consecinta, Curtea nu
poate acorda despagubiri pentru acest capat de cerere (a se vedea Cauza
Anghelescu împotriva României, Cererea nr. 29.411/1995,
paragraful 78, 9 aprilie 2002).
B. Prejudiciul moral
72. Reclamantii solicita de asemenea 666.921 EUR pentru prejudiciul
moral cauzat de suferinta "grava, insuportabila si incomensurabila"
pe care le-a produs-o la 22 noiembrie 2001 Tribunalul Brasov, privându-i
a doua oara de bunul lor, dupa ce reusisera în 1997 sa puna capat
încalcarii dreptului lor de catre autoritatile comuniste timp
de 40 de ani. Ei cer de asemenea o compensatie în numele tatalui
reclamantului, pentru prejudiciul moral suferit de acesta, decesul fiind
cauzat de stresul generat de pierderea bunului în litigiu.
73. Guvernul considera ca prejudiciul moral trebuie sa fie consecinta
anularii hotarârii în cauza si nu a altor proceduri, ca
procedura penala angajata de reclamanti împotriva chiriasilor
din casa.
El considera ca suma solicitata de reclamanti este excesiva si Curtea,
apreciind aceasta suma, ar trebui sa se raporteze la jurisprudenta în
cauze similare.
74. În observatiile de raspuns la cele ale Guvernului, reclamantii
afirma ca "au risipit mult timp, nervi si bani" în cursul
procedurilor menite sa recupereze bunul în litigiu. Reclamantul
afirma ca decesul tatalui sau se datoreaza stresului cauzat de pierderea
bunului în litigiu. Si starea sanatatii reclamantei s-a înrautatit.
75. Curtea aminteste ca cererea a fost introdusa numai de domnul Iulian
Androne si doamna Gheorghita Androne, în nume personal (a se vedea
paragraful 1). În aceste împrejurari nu se acorda compensatie
pentru prejudiciul moral al domnului G.A., care nu era petitionar.
76. Curtea considera ca evenimentele în cauza au reprezentat o
încalcare a drepturilor reclamantilor la un proces echitabil si
la respectarea bunurilor lor, pentru care suma de 6.000 EUR reprezinta
o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit.
C. Cheltuieli
77. Reclamantii solicita rambursarea a 51.894 EUR pe care îi repartizeaza
dupa cum urmeaza, prezentând un decont detaliat:
a) 9.837 EUR pentru înmormântarea tatalui reclamantului;
b) 20.841 EUR pentru calatoriile efectuate între Statele Unite
ale Americii si România, cu ocazia procedurilor interne, între
1990 si 2003;
c) 2.584 EUR cu titlu de onorarii pentru activitatea desfasurata de
avocati în procedura în fata Curtii, atât în
fond, cât si în problema satisfactiei echitabile;
d) 3.523 EUR pentru chiriile pe care a trebuit sa le plateasca în
Statele Unite ale Americii în cursul sejururilor în România
(în timpul procedurii de revizuire, plângerii pentru tulburare
de posesie si actiunii în evacuarea chiriasilor);
e) 75 EUR pentru cheltuieli cu ocazia procedurii penale pentru afectarea
posesiei;
f) 215 EUR cu titlu de impozit aferent bunului în litigiu, platit
în 2000 si 2003;
g) 13.230 EUR pentru calatoriile în România;
h) 1.589 EUR pentru diferite cheltuieli (posta si telefon).
Ei invoca Cauza Anghelescu citata anterior (paragrafele 83-88) si subliniaza
ca toate cheltuielile pe care le-au expus sunt rezonabile.
78. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor facute în mod
"real si rezonabil", cu prezentarea pieselor justificative.
În acest sens aminteste Cauza Cvijetic împotriva Croatiei
(Cererea nr. 71.549/2001, paragraful 63, 26 februarie 2004) si Cauza
Jasiuniene împotriva Lituaniei (Cererea nr. 41.510/1998, paragraful
55, 6 martie 2003).
79. Nu contesta onorariile pentru avocati sau sumele platite cu titlu
de impozite, dar considera ca acestea din urma reprezinta în realitate
despagubiri materiale si nu cheltuieli de judecata.
80. Referitor la cheltuielile pentru înmormântarea tatalui
reclamantului si cele legate de procedura penala, Guvernul considera
ca nu s-ar putea retine nici o legatura de cauzalitate între încalcarile
constatate si aceste fapte.
81. În ceea ce priveste cheltuielile cu ocazia calatoriilor spre
România si chiar în România, Guvernul sustine ca sumele
solicitate cu acest titlu sunt nerezonabile, ca prezenta reclamantilor
nu era necesara, acestia fiind reprezentati de avocati. În plus,
în opinia Guvernului, reclamantii nu si-au probat în nici
un fel afirmatiile.
În sfârsit, Guvernul subliniaza ca nici cheltuielile legate
de telefon, nici cele legate de posta nu au fost justificate.
82. Curtea, în conformitate cu jurisprudenta, va examina daca
cheltuielile a caror rambursare se cere au fost facute în mod
real si necesar, pentru a preveni sau a redresa situatia constituind
o încalcare a Conventiei si daca valorile sunt rezonabile (Cauza
Anghelescu, citata anterior, paragraful 85).
83. Curtea observa ca reclamantii solicita rambursarea cheltuielilor
de înmormântare a tatalui reclamantului, care nu este reclamant
[paragraful 77 a) anterior]. În consecinta, Curtea nu poate acorda
rambursarea acestor cheltuieli.
84. În ceea ce priveste cheltuielile de transport, cu ocazia calatoriilor
efectuate între Statele Unite ale Americii si România, luând
în considerare justificativele prezentate (copii de pe biletele
de avion) si faptul ca mai multe calatorii au fost efectuate în
1995, asadar înainte de procedura care face obiectul prezentului
litigiu, Curtea considera ca este rezonabil sa le acorde reclamantilor
3.470 EUR (mutatis mutandis, Cauza Anghelescu, citata anterior, paragrafele
83-88).
85. Curtea apreciaza ca rezonabile onorariile platite (si justificate)
de reclamanti avocatilor si le acorda rambursarea la nivelul de 2.584
EUR.
86. Referitor la chiriile pe care reclamantii a trebuit sa le plateasca
în Statele Unite ale Americii în cursul sederilor în
România si la cheltuielile legate de procedura penala pentru tulburare
de posesie, Curtea noteaza ca aceste cheltuieli nu sunt direct legate
de încalcarea constatata. În consecinta, Curtea nu poate
acorda nici o despagubire pentru acest capat.
87. În ceea ce priveste suma platita de reclamanti cu titlu de
impozit aferent bunului în litigiu, Curtea observa ca o parte
a acestei sume a fost platita când reclamantii erau proprietarii
bunului în litigiu. Cât despre cealalta parte a sumei, ea
considera ca reclamantii pot cere rambursarea în fata instantelor
interne, pe calea unei actiuni civile (de restituire a unei sume care
nu era datorata).
În consecinta, Curtea decide ca nu se aloca indemnizatie în
acest sens.
88. Curtea observa ca reclamantii cer rambursarea cheltuielilor facute
cu ocazia deplasarilor în tara, dar ca au omis sa depuna documente
justificative în acest sens. Ea noteaza de asemenea ca reclamantii
au solicitat rambursarea cheltuielilor pentru telefon si posta, dar
nu le-au justificat.
În consecinta, Curtea hotaraste sa nu aloce nici o suma cu acest
titlu (Cauza Oprea împotriva României, Cererea nr. 33.358/1996,
16 iulie 2002, paragraful 56).
D. Majorari de întârziere
89. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de întârziere
echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal
publicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost încalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
3. hotaraste ca a fost încalcat art. 1 din Primul Protocol;
4. hotaraste ca statul pârât trebuie sa restituie reclamantilor,
în termen de 3 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii,
în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, casa în
litigiu si terenul pe care este construita;
5. hotaraste ca, în lipsa restituirii în natura, statul
pârât trebuie sa plateasca reclamantilor, împreuna,
în termenul de 3 luni prevazut mai sus, 60.000 EUR (saizeci mii
euro) cu titlu de prejudiciu material;
6. hotaraste ca statul pârât trebuie sa plateasca reclamantilor,
împreuna, în termenul mentionat de 3 luni, urmatoarele sume:
a) 6.000 EUR (sase mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;
b) 6.054 EUR (sase mii cincizeci si patru euro) cu titlu de cheltuieli
de judecata;
7. hotaraste ca sumele vor fi convertite în moneda nationala a
statului pârât, la nivelul ratei de schimb aplicabile la
data platii;
8. hotaraste ca, începând de la data expirarii termenului
respectiv pâna la momentul platii, sumele indicate la pct. 5 si
6 a) si b) vor fi majorate cu o dobânda simpla a carei rata este
egala cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal practicata
de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale;
9. respinge restul cererii de acordare a unei satisfactii echitabile.
Redactata în limba franceza, apoi comunicata în scris la
data de 22 decembrie 2004, cu aplicarea art. 77 alin. (2) si (3) din
Regulament.
Bostjan M. Zupancic, Vincent Berger,
presedinte grefier
 |
|