Meniu
 Home
Domenii de interes
Spete comentate
Spete CEDO
Servicii de consultanta
Onorarii
Modele contracte
Taxe de timbru
Autorizatii
Noutati legislative
Consultatii online
Portofoliu clienti
Opinia dumneavoastra
Dictionar
juridic
Contact
Institutiile de drept din romania
|
Hotarâre din 05/10/2004 Publicat in Monitorul Oficial, Partea
I nr. 422 din 19/05/2005 în cauza Barbu Anghelescu împotriva
României*) (Cererea nr. 46.430/99)
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Hotarâre
din 05/10/2004
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 422 din 19/05/2005
în cauza Barbu Anghelescu împotriva României*) (Cererea
nr. 46.430/99)
___________
*) Traducere.
În cauza Barbu Anghelescu împotriva României,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuând
în cazul unei Camere formate din: domnii J.-P. Costa, presedinte;
A.B. Baka, L. Loucaides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze,
doamna A. Mularoni, judecatori; si doamna S. Dolle, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 2 decembrie
2003 si 14 septembrie 2004,
pronunta hotarârea urmatoare, adoptata la aceasta ultima data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla cererea nr. 46.430/99, îndreptata
împotriva României, prin care un cetatean al acestui stat,
domnul Barbu Anghelescu (reclamantul), a sesizat Comisia Europeana a
Drepturilor Omului (Comisia) la data de 11 martie 1998, în temeiul
fostului art. 25 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si
a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de doamna R. Rizoiu,
agentul Guvernului român pentru Curtea Europeana a Drepturilor
Omului (Curtea), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamantul sustine, în special, ca a fost victima unor rele
tratamente din partea politistilor cu ocazia unui control rutier.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii
în vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5
alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Cererea a fost repartizata celei de-a doua sectii a Curtii (art.
52 alin. 1 din regulament). În cadrul acesteia, Camera învestita
cu judecarea cererii [art. 27 alin. (1) din Conventie] a fost constituita
conform art. 26 alin. (1) din regulament.
6. Prin decizia din 2 decembrie 2003 Camera a declarat cererea partial
admisibila.
7. Atât reclamantul, cât si Guvernul au depus observatii
scrise privind fondul cererii [art. 59 alin. (1) din regulament].
ÎN FAPT
I. Circumstantele cauzei
8. Reclamantul s-a nascut în anul 1949 si are domiciliul în
localitatea Turcinesti.
A. Incidentul din 15 aprilie 1996
1. Faptele, astfel cum au fost stabilite în decizia din 18 octombrie
2001 a Curtii de Apel din Pitesti
9. La 15 aprilie 1996, în timp ce conducea masina, reclamantul
a fost oprit de un agent de politie rutiera, plutonierul B.
10. Din cauza altercatiei dintre reclamant si B, un alt politist, Z,
a intervenit.
Politistul B i-a pus în vedere reclamantului ca se afla în
stare de ebrietate, spunându-i ca este "mort de beat"
si i-a adresat injurii. Apoi l-a strâns de gât pe reclamant
cu propriul fular si l-a chemat pe colegul sau, plutonierul Z, care
se afla la 50 m distanta. Dupa sosirea acestuia din urma, B l-a agresat
pe reclamant, cauzându-i leziuni care au necesitat 4-5 zile de
îngrijiri medicale, conform certificatului întocmit la 17
aprilie 1996 de catre un medic de la laboratorul medico-legal din judetul
Gorj (a se vedea § 14 de mai jos). Reclamantul a încercat
sa scape, dar a fost prins de catre politisti.
2. Versiunea Guvernului
11. Guvernul propune o alta versiune decât cea retinuta în
decizia din 18 octombrie 2001 a Curtii de Apel din Pitesti.
12. În opinia Guvernului, atunci când a fost oprit de agentii
de la politia rutiera, care i-au solicitat sa prezinte actele si acceptul
pentru un test de alcoolemie, reclamantul a încercat sa fuga.
Ca atare, politistii au încercat sa îl imobilizeze pentru
a-l împiedica sa fuga. Reclamantul a devenit agresiv, provocând
o altercatie. Ca rezultat al acestei altercatii atât reclamantul,
cât si unul dintre politisti au fost raniti, astfel cum reiese
din certificatele medicale întocmite.
13. În opinia Guvernului leziunile traumatice constatate ulterior
asupra reclamantului si provocate de catre politisti au fost cauzate
în mod accidental, în timp ce acestia încercau sa
îl linisteasca si sa îl împiedice sa fuga.
3. Rezultatele examenului medico-legal la care a fost supus reclamantul
14. Parchetul a dispus supunerea reclamantului la un examen medico-legal
cu privire la leziunile pe care le prezenta. Raportul întocmit
la 17 aprilie 1996 de catre medicul D. din laboratorul medico-legal
din judetul Gorj a constatat existenta mai multor leziuni traumatice
care ar fi putut fi produse prin lovituri provocate cu un corp dur sau
prin apasare cu degetele ori cu unghiile. Raportul constata 3 echimoze
de 2 x 1 cm2 în partea stânga a gâtului, dintre care
una acoperita de o excoriatie, si 3 echimoze si o excoriatie de 1,5
x 1,5 cm2, respectiv de 2 x 1 cm2 si 1 x 1 cm2 în partea dreapta
a gâtului; o excoriatie în regiunea claviculara stânga
si o excoriatie pe frunte de 1,5 x 0,5 cm2. Aceste leziuni necesitau,
conform aceluiasi certificat, 4-5 zile de îngrijiri medicale.
B. Procedura penala împotriva reclamantului
15. Asa cum reiese din ordonanta de retinere, politistii l-au retinut
pe reclamant pe motiv ca acesta a refuzat sa prezinte permisul de conducere
si sa se supuna unui test de alcoolemie, ca l-a lovit pe B si l-a muscat
de deget.
16. Dupa retinerea sa, în seara de 15 aprilie 1996, reclamantul
a fost însotit de Politie la spitalul din Târgu Jiu pentru
prelevare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Dupa cum rezulta dintr-o adeverinta eliberata la 5 septembrie 2000 de
directorul spitalului, proba a fost luata de catre Politie în
scopul de a o depune la laboratorul medico-legal din judetul Gorj.
17. La 16 aprilie 1996 Parchetul de pe lânga Judecatoria Târgu
Jiu a dispus începerea urmaririi penale împotriva reclamantului
pentru ultraj si refuzul de a se supune prelevarii de probe biologice.
În aceasta privinta, procurorul a aratat ca reclamantul lovise
un agent de politie în exercitiul functiunii, provocându-i
leziuni ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale.
18. În aceeasi zi procurorul a dispus luarea masurii arestarii
preventive a reclamantului pentru o perioada de 30 de zile.
19. La 25 aprilie 1996 reclamantul a fost liberat pe cautiune.
20. Asa cum rezulta dintr-o adresa transmisa la 3 octombrie 1996 de
catre laboratorul medico-legal din judetul Gorj ca raspuns la o adresa
a Judecatoriei Târgu Jiu, probele biologice recoltate la 15 aprilie
1996 n-au fost niciodata transmise acestuia de organele de urmarire
penala.
21. Prin rechizitoriul din 29 aprilie 1996 transmis Judecatoriei Târgu
Jiu Parchetul l-a trimis în judecata pe reclamant. La 13 martie
1998, Judecatoria Târgu Jiu si-a declinat competenta în
favoarea Tribunalului Gorj.
22. Prin hotarârea din 24 decembrie 1998 Tribunalul Gorj l-a condamnat
pe reclamant la o pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare pentru
infractiunea prevazuta de Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe
drumurile publice si aceea de ultraj.
23. La 4 mai 1999 Curtea de Apel Craiova a desfiintat sentinta din 24
decembrie 1998, stabilind ca tribunalul nu era competent, si a trimis
cauza spre rejudecare la Judecatoria Târgu Jiu.
24. La 23 februarie 2000, la cererea reclamantului, Curtea Suprema de
Justitie a decis stramutarea cauzei la Judecatoria Pitesti, pentru motive
care tin de buna administrare a justitiei.
25. La 28 noiembrie 2000 aceasta instanta l-a condamnat pe reclamant
la pedeapsa de 1 an închisoare. Judecatoria a statuat ca acesta
a comis infractiunea de ultraj si infractiunea prevazuta de art. 37
alin. (3) din Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile
publice. Prin decizia din 10 aprilie 2001 Tribunalul Arges a mentinut
sentinta din 28 noiembrie 2000.
26. La 18 octombrie 2001 Curtea de Apel Pitesti a admis recursul reclamantului.
Instanta a statuat ca fapta nu exista si, în temeiul art. 11 pct.
2 lit. a) din Codul de procedura penala, l-a achitat pe reclamant. Întemeindu-se
pe probele din dosar, în special pe certificatele medico-legale
si de pe declaratiile a 3 martori, instanta a constatat ca reclamantul
fusese agresat ("sugrumat" si "lovit") de catre
agentul de politie B cu ocazia unui control rutier. Curtea de Apel Pitesti
a stabilit ca cei doi politisti au actionat abuziv, astfel încât
nu i se putea repro.a reclamantului ca a încercat sa fuga.
27. În ceea ce priveste martorii care au dat declaratii în
favoarea acuzarii, Curtea de Apel Pitesti a considerat ca nici unul
dintre acestia nu asistase în mod nemijlocit la incidentul din
15 aprilie 1996, având în vedere ca unii erau situati prea
departe de locul incidentului (mai mult de 50 m), în timp ce altii
doar aflasera în mod indirect despre aceste fapte.
C. Procedura penala împotriva agentilor de politie
28. La 10 mai 1996 reclamantul a depus plângere împotriva
lui B si lui Z pentru purtare abuziva, infractiune prevazuta de art.
250 din Codul penal.
29. La 3 iunie 1997 Parchetul Militar Craiova a dispus începerea
urmaririi penale împotriva lui B. În cadrul acestei proceduri,
reclamantul s-a constituit parte civila. La 12 ianuarie 1998 Parchetul
Militar Craiova a dispus scoaterea de sub urmarire penala a lui B si
neînceperea urmaririi penale în privinta lui Z.
30. În ordonanta din 12 ianuarie 1998 Parchetul Militar Craiova
a considerat ca politistul B nu se comportase abuziv si ca acesta încercase
sa îl împiedice pe reclamant sa fuga, tragându-l de
fular. În ceea ce priveste leziunile traumatice prezentate de
reclamant, Parchetul Militar Craiova a considerat ca acestea nu au fost
cauzate cu intentie de ofiterul B, ele fiind consecinta actelor prin
care s-a materializat încercarea legala de a-l imobiliza pe reclamant
si de a-l împiedica sa fuga. Parchetul Militar Craiova a retinut,
de asemenea, ca reclamantul a avut un comportament refractar, chiar
agresiv, si ca acesta adresase injurii politistului B si ca îl
mu.case, încercând sa fuga. Cu privire la omisiunea politistilor
de a prezenta probele biologice prelevate de la reclamant pentru analiza,
Parchetul Militar Craiova a constatat ca politistii în cauza depusesera
probele la Politie si ca acestea au disparut ulterior. Parchetul Militar
Craiova a concluzionat ca nu s-a putut stabili care erau persoanele
responsabile de aceasta omisiune.
31. Reclamantul a facut plângere în fata procurorului ierarhic
superior. La 22 aprilie 1998 Parchetul Militar de pe lânga Curtea
Suprema de Justitie a mentinut ordonanta din 12 ianuarie 1998.
Reclamantul a facut plângere în fata instantei împotriva
ordonantei Parchetulului de pe lânga Tribunalul Militar Timisoara,
cale de atac care nu era prevazuta de Codul de procedura penala, dar
care a aparut ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 486 din
2 decembrie 1997, în virtutea principiului liberului acces la
justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie.
32. La 25 mai 2001 Tribunalul Militar Timisoara a admis plângerea
reclamantului, a constatat ca ancheta penala a fost incompleta si a
trimis dosarul la Parchetul Militar Craiova, cu indicarea cercetarilor
care trebuiau efectuate. Tribunalul a statuat ca Parchetul nu stabilise
cu exactitate nici ora, nici locul incidentului, ca nu verificase ordinul
de misiune primit de politistii în cauza si nici daca acestia
îl respectasera.
33. În plus, Tribunalul Militar Timisoara a observat ca Parchetul
Militar Craiova nu cercetase daca utilizarea fortei fizice împotriva
reclamantului de catre politisti era necesara din cauza comportamentului
sau sau în alte scopuri. Tribunalul Militar Timisoara a statuat
ca vinovatia politistilor trebuia stabilita în raport cu motivele
retinute în ordonanta de retinere împotriva reclamantului.
Instanta a precizat ca trebuiau audiati atât personalul din cadrul
sectiei de arest din inspectoratul de politie, cât si detinutii
aflati în celula cu reclamantul în ziua arestarii sale.
Tribunalul Militar Timisoara a mai precizat ca, desi s-a stabilit ca
reclamantului îi fusesera recoltate probe biologice, a fost abuziv
din partea politistilor faptul ca nu le-au prezentat niciodata pentru
analiza, dar l-au acuzat pe reclamant ca s-a sustras de la obligatia
de a permite sa-i fie recoltate aceste probe.
34. Tribunalul Militar Timisoara a dispus efectuarea de catre Parchetul
Militar Craiova a tuturor actelor de urmarire penala pe care le considerase
incomplete si a celor lipsa. Instanta a indicat, de asemenea, Parchetului
analizarea dosarului de cercetare administrativa în privinta politistului
B, care fusese ulterior trecut în rezerva.
35. Hotarârea din 25 mai 2001 a devenit definitiva si dosarul
de urmarire penala a fost trimis la Parchetul Militar Craiova.
36. La 19 iulie 2001 si 21 noiembrie 2001 reclamantul a solicitat Parchetului
Militar Craiova accelerarea anchetei.
37. La 11 septembrie 2002, dupa ascultarea, la 29 iulie si 2 august
2002, a politistilor învinuiti, Parchetul Militar Craiova a dispus
neînceperea urmaririi penale.
38. Asa cum rezulta din dosarul de urmarire penala, nici un alt act
de cercetare nu a fost îndeplinit în cauza.
39. Ordonanta Parchetului Militar Craiova a fost motivata astfel: "examinarea
tuturor probelor si audierea, din nou, a politistilor n-au relevat elemente
noi, de natura a infirma solutia initiala."
II. Dreptul si practica interne aplicabile
40. Dispozitiile referitoare la statutul procurorilor militari si la
politisti erau cuprinse în Legea nr. 54 din 9 iulie 1993 pentru
organizarea instantelor si parchetelor militare si prevedeau urmatoarele:
ARTICOLUL 17
"Atributiile Ministerului Public sunt îndeplinite prin
procurori militari constituiti în parchete militare, pe lânga
fiecare instanta militara."
ARTICOLUL 23
"Judecatorii militari si procurorii militari au calitatea de
magistrati si fac parte din corpul magistratilor."
ARTICOLUL 24
"Poate fi numit magistrat militar persoana care, [...], are calitatea
de ofiter activ."
ARTICOLUL 30
"Magistratii militari sunt militari activi si au toate drepturile
si obligatiile ce decurg din aceasta calitate [...].
Acordarea gradelor militare si înaintarea în grad a magistratilor
militari se fac potrivit normelor aplicabile cadrelor permanente din
Ministerul Apararii Nationale."
ARTICOLUL 31
"Încalcarea de catre magistratii militari a normelor stabilite
prin Regulamentul disciplinei militare atrage raspunderea lor în
conformitate cu prevederile acestuia."
41. La data faptelor organizarea si functionarea Politiei Române
erau reglementate de Legea nr. 26 din 12 mai 1994, conform careia politistii
aveau calitatea de militar activ. Competenta pentru urmarirea penala
si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte prevazute
de legea penala apartinea, în virtutea calitatii lor de militar
activ, parchetelor si instantelor militare.
42. Aceasta lege a fost aprobata de Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002
privind organizarea si functionarea Politiei Române si de Legea
nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul politistului, conform carora
Ministerul de Interne a fost demilitarizat, politistii având din
acel moment statutul de functionari publici. Competenta pentru urmarirea
penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte
prevazute de legea penala apartine parchetelor si instantelor de drept
comun.
43. Conform dreptului intern în vigoare la momentul faptelor,
personalul Politiei era asimilat militarilor. Competenta pentru urmarirea
penala si judecata politistilor cercetati pentru comiterea de fapte
interzise de legea penala apartinea, în virtutea calitatii lor
de militar activ, parchetelor si instantelor militare.
ÎN DREPT
I. Asupra pretinsei încalcari a art. 3 din Conventie
Reclamantul pretinde ca a fost încalcat art. 3 din Conventie,
care prevede urmatoarele:
"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor
inumane ori degradante."
44. Curtea arata ca acest capat de cerere priveste, pe de o parte, relele
tratamente pe care reclamantul pretinde ca le-a suferit din partea politistilor
la 15 aprilie 1996 si, pe de alta parte, caracterul anchetei desfasurate
de catre autoritati în ceea ce priveste aceste rele tratamente.
1. Asupra pretinselor rele tratamente
A. Argumentele partilor
45. Reclamantul arata ca politistii învinuiti l-au supus unor
rele tratamente, care nu au fost nici necesare, nici justificate, întrucât
el a fost de acord sa se supuna atât controlului rutier, cât
si recoltarii probelor solicitate. El arata, de asemenea, ca a suferit
consecinte negative ale acestor tratamente, în masura în
care înca resimte o sensibilitate la nivelul gâtului si
are ameteli.
46. Guvernul sustine ca atitudinea politistilor în cauza a fost
motivata de comportamentul agresiv al reclamantului si ca unicul scop
al acestei atitudini a fost asigurarea respectarii unei obligatii impuse
de lege, si anume supunerea la recoltarea probelor biologice.
47. În opinia Guvernului, cauza leziunilor traumatice constatate
asupra persoanei reclamantului a fost una pur accidentala, politistii
neavând intentia de a-l supune unui tratament umilitor. Recursul
la forta a fost determinat atât de tentativa reclamantului de
a fugi, cât si de agresivitatea acestuia.
48. În plus, conform Guvernului, pretinsele rele tratamente suferite
de reclamant nu ating pragul minim de gravitate necesar pentru a intra
în câmpul de aplicare a art. 3 din Conventie, avându-se
în vedere durata acestor tratamente si efectul lor asupra reclamantului
- doar câteva leziuni în regiunea gâtului, care nu
au determinat consecinte grave sau de lunga durata asupra starii de
sanatate a reclamantului -, cât si sexul, vârsta si starea
de sanatate a acestuia.
49. De altfel, Guvernul sustine ca reclamantul a fost de reacredinta,
având în vedere declaratiile sale contradictorii si în
mod evident exagerate, atât în fata autoritatilor interne,
cât si în fata Curtii.
B. Aprecierea Curtii
50. Curtea noteaza ca faptul ca reclamantul a suferit lovituri cu ocazia
opririi sale de catre politisti în vederea efectuarii, la 15 aprilie
1996, a unui control rutier, nu este contestat. Urmele agresiunii au
fost constatate într-un raport medico-legal care atesta mai multe
echimoze si excoriatii în zona gâtului, o excoriatie pe
frunte si una în zona claviculara.
51. Curtea constata ca partile au pareri diferite în ceea ce priveste
cauza leziunilor traumatice constatate asupra reclamantului. Acesta
din urma sustine ca a fost batut de politisti, în timp ce Guvernul
sustine ca leziunile au avut un caracter accidental, inerent procesului
de imobilizare a reclamantului, care a încercat sa fuga si a devenit
agresiv.
52. Curtea aminteste ca pentru aprecierea elementelor de fapt ea se
bazeaza pe principiul probei "dincolo de orice îndoiala rezonabila",
dar adauga ca o asemenea proba poate rezulta dintr-un ansamblu de indicii
sau de prezumtii necontestate, suficient de grave, precise si concordante;
în plus, poate fi avut în vedere comportamentul partilor
în timpul aprecierii probelor (Orhan c. Turciei, Cererea nr. 25.656/1994,
§ 264, Hotarârea din 18 iunie 2002).
Cu toate acestea, având în vedere caracterul subsidiar al
rolului sau, Curtea aminteste ca ea trebuie sa dea dovada de prudenta
în a asuma rolul de instanta competenta pentru a aprecia faptele,
cu exceptia situatiei în care acest lucru devine inevitabil din
cauza circumstantelor cauzei (McKerr împotriva Marii Britanii,
Cererea nr. 28.883/95, Decizia din 4 aprilie 2000).
În principiu, atunci când în speta au fost facute
anchete interne, nu este sarcina Curtii sa substituie propria interpretare
a faptelor celei a autoritatilor interne, a caror sarcina este stabilirea
faptelor pe baza probelor din cauza. Curtea nu este obligata sa tina
cont de constatarile acestor autoritati, ea putând face o evaluare
proprie în lumina ansamblului informatiilor de care dispune, dar
ea trebuie sa se afle în posesia unor elemente convingatoare,
care sa conduca la o alta apreciere a faptelor decât cea a judecatorilor
nationali (Klaas împotriva Germaniei, Hotarârea din 22 septembrie
1993, seria A nr. 269, p. 17, § 29).
53. Curtea constata ca în speta Curtea de Apel Pitesti, sesizata
cu actiunea penala împotriva reclamantului pentru savârsirea
infractiunii de ultraj, l-a achitat pe acesta din urma. Curtea de Apel
Pitesti a constatat ca reclamantul a suferit o agresiune din partea
politistilor, ca acestia din urma au actionat abuziv, astfel încât
nu i se putea repro.a reclamantului ca a încercat sa fuga. Curtea
de Apel Pitesti s-a întemeiat în special pe certificatele
medico-legale prezentate în cauza si pe declaratiile a 3 martori
directi. Instanta a considerat ca declaratiile martorilor acuzarii nu
sunt credibile, avându-se în vedere ca nici unul dintre
ei nu asistase la incidentul din 15 aprilie 1996, fie din cauza ca erau
situati prea departe de locul incidentului, fie pentru ca aflasera în
mod indirect despre aceste fapte.
54. Curtea constata, de asemenea, ca cercetarile facute de Parchetul
Militar Craiova împotriva politistilor învinuiti de rele
tratamente au condus la o concluzie diametral opusa de aceea a Curtii
de Apel Pitesti. Parchetul Militar Craiova a dispus neînceperea
urmaririi penale, cu motivarea ca politistii nu avusesera intentia de
a-l agresa pe reclamant atunci când au încercat sa îl
împiedice sa fuga. Or, aceasta concluzie a Parchetului Militar
Craiova a fost infirmata de Tribunalul Militar Timisoara, cu motivarea
ca ancheta era incompleta. În acelasi timp instanta a solicitat
Parchetului completarea urmaririi penale.
Cu toate acestea, fara a efectua cercetarile dispuse de instanta, Parchetul
Militar Craiova a dispus neînceperea urmaririi penale împotriva
politistilor (a se vedea § 31-39 de mai sus).
Ca atare, Curtea nu poate retine concluziile Parchetului Militar Craiova
din Ordonanta de neîncepere a urmaririi penale din 11 septembrie
2002.
55. Având în vedere, de asemenea, informatiile de care dispune,
Curtea apreciaza, la fel ca si Curtea de Apel Pitesti, ca politistii
au fost primii care l-au agresat pe reclamant, fara ca recursul la forta
sa fi fost determinat de comportamentul reclamantului.
Curtea nu dispune de vreo informatie convingatoare, de natura a înlatura
constatarile de fapt ale judecatorilor de la Curtea de Apel Pitesti.
56. În concluzie, Curtea considera ca reclamantul a fost victima
unui tratament contrar art. 3 din Conventie.
57. Ea aminteste ca aprecierea gravitatii relelor tratamente este relativa
prin esenta; ea depinde de ansamblul circumstantelor specifice cauzei,
cum ar fi durata tratamentului sau efectele fizice ori psihice ale acestuia,
si, în anumite cazuri, de sexul, vârsta si de starea de
sanatate a victimei. Atunci când un individ este privat de libertate
sau, în general, intra în contact cu agentii fortelor de
ordine, utilizarea fortei fizice asupra sa, atunci când aceasta
nu este determinata de comportamentul acestuia, aduce atingere demnitatii
umane si constituie, în principiu, o încalcare a dreptului
garantat de art. 3 din Conventie (Labita împotriva Italiei, [M.C.],
Cererea nr. 26.772/95, § 120, CEDO 2000-IV, si Pantea împotriva
României, Cererea nr. 33.343/96, § 185-186, Hotarârea
din 3 iunie 2003, nepublicata).
58. Curtea constata ca reclamantul a suferit rani usoare la nivelul
gâtului, care au necesitat, conform certificatului medicolegal
întocmit în cauza, 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Aceste leziuni nu au determinat consecinte grave sau de lunga durata
asupra starii de sanatate a reclamantului.
59. În ceea ce priveste ametelile si sensibilitatea, despre care
reclamantul pretinde ca sunt efectele de lunga durata ale acestor rele
tratamente, Curtea observa ca acesta din urma nu a prezentat nici o
proba care sa le dovedeasca.
60. Având în vedere natura leziunilor constatate asupra
reclamantului, Curtea apreciaza ca actele incriminate constituie un
tratament degradant în sensul art. 3 din Conventie.
61. În lumina celor mentionate mai sus, Curtea concluzioneaza
ca art. 3 din Conventie a fost încalcat în aceasta privinta.
2. Asupra caracterului adecvat al anchetei efectuate de catre autoritatile
interne
A. Argumentele partilor
62. Reclamantul sustine ca ancheta privind relele tratamente pe care
le-a suferit nu a fost efectiva, întrucât Parchetul Militar
Craiova a refuzat efectuarea anumitor acte importante de cercetare,
cu toate ca instanta militara dispusese efectuarea lor.
63. Guvernul constata afirmatiile reclamantului si arata ca atât
procurorii, cât si instanta militara au condus o ancheta efectiva,
îndeplinind numeroase acte de cercetare si au examinat toate capetele
de cerere ale reclamantului.
B. Aprecierea Curtii
64. Curtea aminteste ca, atunci când o persoana afirma în
mod credibil ca a suferit, din partea Politiei sau a altor servicii
asemanatoare ale statului, tratamente contrare art. 3 din Conventie,
aceasta dispozitie, combinata cu obligatia generala impusa statului
prin art. 1 din Conventie de a "recunoaste oricarei persoane aflate
sub jurisdictia [sa] drepturile si libertatile definite (...) [în]
Conventie", impune, în consecinta, existenta unei anchete
oficiale efective. Aceasta ancheta, asemenea celei impuse de art. 2
din Conventie, trebuie sa fie de natura a conduce la identificarea si
pedepsirea persoanelor vinovate (Labita împotriva Italiei, citata
mai sus, § 131).
65. Curtea observa ca în speta s-a efectuat o ancheta. O data
stabilit acest lucru, mai ramân de apreciat diligenta cu care
aceasta a fost desfasurata si caracterul ei "efectiv".
66. Curtea aminteste ca, pentru ca o ancheta privind infractiunile de
omucidere sau de rele tratamente comise de catre agentii statului sa
poata fi considerata ca efectiva, se poate considera, în general,
ca este necesar ca persoanele competente sa desfasoare ancheta, precum
si cele care au efectuat cercetarile sa fie independente de persoanele
implicate în evenimente (a se vedea, de exemplu, hotarârile
Gulev împotriva Turciei din 27 iulie 1998, Culegere de hotarâri
si decizii 1998-IV, § 81-82, si Og?ur împotriva Turciei,
[M.C.], Cererea nr. 21.954/93, CEDO 1999-III, § 91-92). Acest lucru
presupune nu numai absenta oricarei legaturi ierarhice sau institutionale,
ci si o independenta practica (a se vedea, de exemplu, hotarârea
Ergi împotriva Turciei din 28 iulie 1998, Culegere 1998-IV, §
83-84, si Kelly si altii împotriva Marii Britanii, Cererea nr.
30.054/96, § 114, Hotarârea din 4 mai 2001).
67. Curtea observa, mai întâi, ca independenta procurorilor
militari care au efectuat ancheta în privinta politistilor poate
fi pusa la îndoiala, avându-se în vedere reglementarea
interna în vigoare la momentul faptelor. În aceasta privinta,
ea arata ca, în conformitate cu Legea nr. 54/1993, procurorii
militari sunt ofiteri activi, la fel ca si politistii la data faptelor,
facând parte din structura militara, având la baza principiul
subordonarii ierarhice: ei beneficiaza de grade militare, se bucura
de toate privilegiile în materie si raspund pentru încalcarea
regulilor de disciplina militara.
68. În plus, Curtea observa ca o instanta nationala a considerat,
printr-o decizie definitiva, ca ancheta a fost incompleta si a trimis
dosarul la Parchetul Militar Craiova, indicându-i acestuia cercetarile
care trebuiau efectuate. La 11 septembrie 2002, Parchetul Militar Craiova
a emis o noua ordonanta de scoatere de sub urmarire penala. Asa cum
rezulta din dosarul de urmarire penala prezentat de Guvern, Parchetul
nu a efectuat cercetarile dispuse de catre instanta militara pentru
a completa ancheta.
69. Or, Curtea apreciaza ca foarte uimitor faptul ca Parchetul Militar
Craiova nu a luat în considerare, cu ocazia emiterii, la 11 septembrie
2002, a ordonantei de scoatere de sub urmarire penala, indicatiile date
la 25 mai 2001 de catre Tribunalul Militar Timisoara.
70. În lumina celor de mai sus, Curtea considera ca autoritatile
nu au desfasurat o ancheta aprofundata si efectiva în ceea ce
priveste afirmatiile credibile ale reclamantului, conform carora el
a fost supus unor rele tratamente de catre politisti.
În consecinta, Curtea concluzioneaza ca art. 3 din Conventie a
fost încalcat si sub acest aspect.
II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
71. Conform prevederilor art. 41 din Conventie, "În cazul
în care Curtea declara ca a avut loc o încalcare a Conventiei
sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti
contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a
consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii lezate,
daca este cazul, o reparatie echitabila".
A. Prejudiciul
72. Prin doua scrisori din data de 30 ianuarie 2004, reclamantul a prezentat
doua estimari diferite ale prejudiciului material pretins suferit, decurgând
din imposibilitatea, datorata absentei sale din perioada detentiei din
15 aprilie pâna în 25 aprilie 1996, de a desfasura diverse
lucrari pe proprietatea sa agricola.
În una dintre cele doua scrisori, el a estimat prejudiciul material
la 460.000.000 lei (ROL), în timp ce în alta scrisoare acesta
a fost estimat la 1.136.000.000 lei (ROL).
73. Contestând pretentiile reclamantului, Guvernul a subliniat
absenta legaturii de cauzalitate între prejudiciul invocat si
capetele de cerere examinate de Curte. El arata ca cererea reclamantului
este exorbitanta si disproportionata, avându-se în vedere
în special faptul ca acesta nu a prezentat nici un element de
proba în sustinerea pretentiilor sale cu titlu de prejudiciu material.
74. Reclamantul pretinde ca a suferit si un prejudiciu moral de 1.000.000
dolari americani (USD) datorita suferintelor fizice si psihice suportate
atât din cauza relelor tratamente aplicate de politisti, cât
si din cauza arestarii sale abuzive.
75. Guvernul considera exorbitante pretentiile reclamantului si solicita
Curtii sa tina cont, în estimarea prejudiciului moral, de nivelul
de gravitate relativ scazut al tratamentelor incriminate, inclusiv prin
raportare la cauze similare. În acest sens, Guvernul face trimitere
la cauza Kmetty împotriva Ungariei (Cererea nr. 57.967/00, Hotarârea
din 16 decembrie 2003). El arata, de asemenea, ca doar capetele de cerere
întemeiate pe art. 3 din Conventie au fost declarate admisibile,
astfel încât Curtea nu poate acorda nici o indemnizatie
în vederea repararii prejudiciului pretins de reclamant datorita
arestarii sale preventive.
76. Curtea arata ca singurul fundament pentru acordarea unei satisfactii
echitabile îl constituie în speta tratamentele contrare
art. 3 din Conventie, suferite de reclamant si în absenta unei
anchete efective din partea autoritatilor nationale în aceasta
privinta.
77. Având în vedere împrejurarile cauzei si statuând
în echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, ea decide
sa îi acorde reclamantului 7.000 euro.
B. Cheltuieli de judecata
78. Reclamantul solicita 407.130.000 lei (ROL) pentru cheltuielile implicate
de procedura în fata instantelor interne, cât si în
fata Curtii. El nu prezinta nici un document justificativ.
79. Guvernul solicita Curtii respingerea pretentiilor reclamantului
cu titlu de cheltuieli de judecata, datorita faptului ca acestea nu
au fost dovedite.
80. Curtea observa ca reclamantul nu si-a formulat pretentiile în
baza art. 41 din Conventie, conform modalitatilor prevazute de art.
60 din regulament; în special, acesta nu a prezentat dovezile
necesare în ceea ce priveste pretentiile sale. În consecinta,
Curtea concluzioneaza ca cererea sa trebuie respinsa.
C. Majorari de întârziere
81. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de întârziere
echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal
practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
CURTEA
ÎN UNANIMITATE:
1. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost încalcat datorita
tratamentului degradant aplicat reclamantului la 15 aprilie 1996, de
catre politisti;
2. hotaraste ca art. 3 din Conventie a fost încalcat datorita
faptului ca autoritatile nu au desfasurat o ancheta efectiva în
privinta acestui tratament;
3. hotaraste ca:
a) statul pârât trebuie sa plateasca reclamantului, în
termen de 3 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii,
conform art. 44 alin. 2 din Conventie, 7.000 euro cu titlu de daune
morale, plus orice alta suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit
pe aceasta, care urmeaza sa fie platiti în lei, conform ratei
de schimb aplicabile la momentul platii;
b) aceasta suma va fi majorata, începând de la data expirarii
termenului mentionat pâna la momentul efectuarii platii, cu o
dobânda simpla de întârziere, egala cu dobânda
minima pentru împrumut practicata de Banca Centrala Europeana,
valabila în aceasta perioada, la aceasta adaugându-se o
majorare cu 3 puncte procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru
rest.
Redactata în limba franceza, apoi comunicata în scris la
data de 5 octombrie 2004, în aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din
Regulamentul Curtii.
S. Dolle, J.-P. Costa,
grefiera presedinte
|
