Meniu
 Home
Domenii de interes
Spete comentate
Spete CEDO
Servicii de consultanta
Onorarii
Modele contracte
Taxe de timbru
Autorizatii
Noutati legislative
Consultatii online
Portofoliu clienti
Opinia dumneavoastra
Dictionar
juridic
Contact
Institutiile de drept din romania
|
Hotarâre nr. 4/2005 din 28/04/2005 Publicat in Monitorul Oficial,
Partea I nr. 1049 din 25/11/2005 definitiva la 28 iulie 2005, în
Cauza Albina împotriva României
Curtea Europeana a Drepturilor Omului
Hotarâre nr. 4/2005
din 28/04/2005
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1049 din 25/11/2005
definitiva la 28 iulie 2005, în Cauza Albina împotriva
României
(Cererea nr. 57.808/00)
În cauza Albina împotriva României,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuând
în cadrul unei camere formate din: domnul B.M. Zupancic, presedinte,
domnii L. Caflisch, C. Bîrsan, doamnele M. Tsatsa-Nikolovska,
R. Jaeger, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson, judecatori, si
domnul V. Berger, grefier de sectie,
dupa ce a deliberat în Camera de consiliu la data de 31 martie
2005,
pronunta hotarârea urmatoare:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 57.808/00, introdusa împotriva
României, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Mircea
Alexandru Albina (reclamantul), a sesizat Curtea la data de 5 februarie
2000 în temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental
doamna Roxana Rizoiu.
3. Reclamantul se plânge, sub aspectul art. 6 alin. 1 din Conventie,
de caracterul inechitabil al procedurii de revendicare a unui imobil,
încheiata prin Hotarârea definitiva a Curtii de Apel Galati
din 8 septembrie 1999. Pe de alta parte, reclamantul considera ca modul
de finalizare al acestei proceduri reprezinta o încalcare a dreptului
privind respectarea bunurilor sale, în sensul art. 1 din Primul
Protocol aditional la Conventie.
4. Cererea a fost repartizata Sectiei a II-a a Curtii [conform art.
52 alin. (1) din Regulament]. În cadrul acestei sectii camera
desemnata sa examineze cererea (conform art. 27 alin. 1 din Conventie)
a fost constituita potrivit art. 26 alin. (1) din Regulament.
5. Prin Decizia din 3 februarie 2004, Camera a declarat cererea admisibila.
6. Atât reclamantul, cât si Guvernul au prezentat observatii
scrise cu privire la temeinicia cauzei [conform art. 59 alin. (1) din
Regulament]. Fiecare dintre parti a prezentat comentarii cu privire
la observatiile celeilalte.
7. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat structura sectiilor
sale [art. 25 alin. (1) din Regulament]. Cererea a fost repartizata
Sectiei a III-a a Curtii, reorganizata astfel [art. 52 alin. (1) din
Regulament].
ÎN FAPT
I. Circumstantele cauzei
8. Reclamantul s-a nascut în 1935 si are domiciliul în Bucuresti.
1. Actiunea în despagubire, formulata în baza Legii nr.
112/1995
9. În 1996, reclamantul a solicitat Comisiei pentru aplicarea
Legii nr. 112/1995 (Comisia) despagubiri pentru un imobil nationalizat
în baza Decretului nr. 92/1950, care apartinuse parintilor sai,
el fiind singurul lor mostenitor.
10. Printr-o decizie din 16 aprilie 1998, Comisia a admis partial cererea
sa, acordându-i despagubiri pentru o parte a imobilului respectiv,
mai precis pentru un teren de 441,80 metri patrati si pentru constructia
de pe acest teren.
Cu privire la restul imobilului, alcatuit din 346,70 metri patrati si
din constructia de pe acest teren, Comisia a hotarât ca acesta
nu putea sa faca obiectul unor despagubiri, apreciind, prin propriul
raport de expertiza, ca respectivul imobil era un local comercial, masurile
reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995 nefiindu-i astfel aplicabile.
Întemeindu-se pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, astfel cum a fost
acesta completat si modificat prin art. 1 si 3 din hotarârile
Guvernului nr. 20/1996 si nr. 11/1997, Comisia a sugerat reclamantului
sa introduca o actiune în revendicare în baza dreptului
comun.
11. Cu toate ca era supusa cailor de atac, decizia nu a fost contestata
de reclamant, devenind astfel definitiva.
2. Actiunea în revendicare imobiliara pentru partea din imobil
cu destinatie comerciala
12. În 1998, reclamantul a introdus o actiune în revendicare,
la Judecatoria Braila, împotriva Consiliului local, a Directiei
de administrare a pietelor si târgurilor, precum si a Directiei
serviciilor publice Braila, având drept obiect partea din imobil
pentru care comisia respinsese cererea sa de despagubiri.
Reclamantul a sustinut ca aceasta parte a bunului fusese nationalizata
în mod ilegal, având în vedere ca era spatiu cu destinatie
comerciala la data nationalizarii si ca, mai mult, tatal si mama erau
exclusi de la aplicarea acestei masuri, fiind functionar, respectiv
casnica. Reclamantul îsi întemeia actiunea pe art. 1 din
Legea nr. 112/1995, modificata si completata de art. 1 si 3 din hotarârile
Guvernului nr. 20/1996 si nr. 11/1997.
13. Printr-o hotarâre din 24 februarie 1999, judecatoria i-a admis
actiunea. Instanta a constatat mai întâi ca reclamantul
si-a dovedit calitatea de mostenitor al fostilor proprietari ai imobilului
în litigiu si ca acesta fusese un spatiu comercial la momentul
nationalizarii, asa cum reiesea dintr-un act dotal transcris la 22 ianuarie
1930 la Tribunalul Braila, cu ocazia casatoriei parintilor sai.
Instanta a mai constatat ca prin Decizia sa din 16 aprilie 1998 Comisia
apreciase ca masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995 nu
erau aplicabile acestei parti din imobil, având în vedere
ca servea drept spatiu comercial la data nationalizarii.
În sfârsit, instanta a apreciat ca nationalizarea partii
din imobil revendicate de reclamant era nelegala, având în
vedere destinatia imobilului la momentul nationalizarii, precum si faptul
ca tatal reclamantului era la acel moment functionar, calitatea care
îl excepta de la orice masura de nationalizare, conform art. 2
din Decretul nr. 92/1950.
14. Pârâtii au formulat apel împotriva acestei sentinte.
15. La 22 iunie 1999, Tribunalul Braila a admis apelul si a respins
actiunea reclamantului, pe motivul ca ansamblul imobilului al carui
mostenitor era - si nu doar o parte din imobil, conform aprecierii facute
în absenta mijloacelor de proba de catre comisie si de catre judecatorie
- a fost legal nationalizat. În aceste conditii, reclamantul ar
fi putut beneficia, în baza Legii nr. 112/1995, de o indemnizatie
incluzând partea din imobil revendicata. Cu privire la acest aspect,
tribunalul a sustinut ca reclamantul ar fi trebuit sa atace decizia
comisiei, prin care i s-a respins cererea de despagubiri pentru întregul
imobil.
16. Reclamantul si Directia de administrare a pietelor si târgurilor
Braila au introdus recurs împotriva acestei solutii. Astfel, reclamantul
a sustinut ca pentru partea din imobil revendicata nu a beneficiat de
nici o despagubire, Legea nr. 112/1995 nepermitând decât
proprietarilor imobilelor legal nationalizate sa solicite restituirea
în natura sau acordarea unei despagubiri. Or, nationalizarea partii
din imobil fusese ilegala, având în vedere ca la acel moment
spatiul avea destinatie comerciala.
Directia de administrare a pietelor si târgurilor Braila a invocat
faptul ca tribunalul nu a dispus ca reclamantul sa-i plateasca cheltuielile
pentru expertiza pe care le-a suportat în procedura în fond.
17. Prin Decizia sa din 8 septembrie 1999, Curtea de Apel Galati a rezumat
mai întâi solutiile adoptate în speta de catre instantele
anterioare, precum si motivele retinute de catre acestea. Instanta a
respins recursul formulat de catre Directia de administrare a pietelor
si târgurilor, apreciind ca aceasta era obligata sa plateasca
cheltuielile cu expertiza, având în vedere ca aceasta proba
fusese administrata la cererea sa.
18. Cu privire la recursul introdus de catre reclamant, Curtea de apel
l-a respins ca fiind vadit neîntemeiat, fara a raspunde motivelor
prezentate de reclamant (paragraful 16).
19. Aceasta decizie era definitiva si irevocabila, neputând fi
atacata prin caile de recurs ordinare.
3. Actiunea în restituire a partii din imobil cu destinatie comerciala,
formulata în baza Legii nr. 10/2001
20. La 1 august 2001, dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001
privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în
perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, reclamantul a transmis Consiliului
Local Braila o cerere de restituire în natura a partii din imobil
pentru care Comisia i-a refuzat acordarea de despagubiri la 16 aprilie
1998, mai precis pentru terenul de 346,70 metri patrati si pentru constructia
aflata pe acest teren (paragraful 10).
21. Printr-o hotarâre executorie din 25 februarie 2002, completata
la 31 mai 2002, primarul orasului Braila a admis partial cererea si
a dispus restituirea în natura a terenurilor si a constructiilor
aflate pe acest teren, bunuri care erau detinute de catre primarie.
Reclamantul a intrat în posesia unei parti din aceste bunuri la
22 iulie 2002.
22. Reclamantul a indicat ca un teren de 180 metri patrati si o constructie
servind drept depozit, care fusesera detinute de catre Societatea Comerciala
M., nu îi fusesera restituite. Conform precizarilor sale, aceste
bunuri reprezentau în jur de 65% din partea de imobil pentru care
comisia a refuzat la 16 aprilie 1998 acordarea unei indemnizatii.
4. Actiunea în revendicare pentru partea nerestituita din imobil,
formulata împotriva Societatii Comerciale M.
23. La 13 septembrie 2002, reclamantul a formulat în fata Judecatoriei
Braila o actiune împotriva Societatii Comerciale M., prin care
revendica terenul de 180 metri patrati si depozitul aflat pe acest teren,
detinute de aceasta societate (paragraful 22). La o data neprecizata,
Societatea Comerciala M. a solicitat introducerea în cauza a Ministerului
Finantelor Publice, pentru ca acesta sa îi acorde despagubiri
în cazul în care actiunea reclamantului ar fi fost admisa.
Societatea a sustinut în instanta ca obtinuse imobilul litigios
printr-un proces de privatizare a fostelor societati de stat, reorganizate
în regii autonome si în societati comerciale, în virtutea
Legii nr. 15/1990. Astfel, societatea a precizat ca statul - care în
schimbul actiunilor îi cedase bunuri, printre care si imobilul
revendicat de catre reclamant - era tinut sa o despagubeasca în
caz de evictiune.
24. În fata judecatoriei Braila au avut loc numeroase sedinte,
în 2002, 2003 si 2004. La 19 februarie 2004, aceasta si-a declinat
competenta în favoarea Tribunalului Braila. Din elementele de
care dispune Curtea rezulta ca aceasta procedura este în continuare
pe rolul tribunalului.
II. Dreptul intern aplicabil
Dispozitiile de drept intern aplicabil sunt urmatoarele:
1. Decretul privind nationalizarea nr. 92/1950
ARTICOLUL II
"Imobilele muncitorilor, ale functionarilor, ale micilor mestesugari,
ale intelectualilor si ale pensionarilor nu sunt obiectul prezentului
decret si nu vor fi nationalizate".
2. Legea nr. 112/1995 privind reglementarea situatiei juridice a imobilelor
cu destinatia de locuinta, trecute în proprietatea statului (publicata
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din
29 noiembrie 1995).
ARTICOLUL 1
"Fostii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinatia
de locuinte, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor
persoane juridice, dupa 6 martie 1945, cu titlu, si care se aflau în
posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie
1989, beneficiaza de masurile reparatorii prevazute de prezenta lege."
3. Hotarârea Guvernului nr. 20/1996 pentru stabilirea Normelor
metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 23 ianuarie
1996)
ARTICOLUL 1
"(1) Beneficiaza de masurile reparatorii prevazute de Legea nr.
112/1995 numai fostii proprietari, persoane fizice, ai imobilelor cu
destinatia de locuinte, trecute ca atare în proprietatea statului
sau a altor persoane juridice, dupa 6 martie 1945, cu titlu, (...),
precum si mostenitorii acestora (...).
(2) Imobilele cu destinatia de locuinte trecute ca atare în proprietatea
statului, cu titlu, sunt acele imobile care au fost preluate ca locuinte
în proprietatea statului în baza unei prevederi legale în
vigoare la data respectiva, cum ar fi: Decretul nr. 92/1950 (...)."
4. Hotarârea Guvernului nr. 11/1997 pentru modificarea si completarea
Normelor metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995, stabilite
prin Hotarârea Guvernului nr. 20/1996 (publicata în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 4 februarie 1997)
ARTICOLUL 3
Articolul 1 se completeaza cu alineatele (4), (5) si (6) cu urmatorul
cuprins:
"(4) Locuintele care au fost preluate de stat cu nerespectarea
prevederilor legale în vigoare la data respectiva sau care au
intrat în posesia acestuia în conditiile inexistentei unei
reglementari legale care sa reprezinte temeiul juridic al constituirii
dreptului de proprietate al statului sunt considerate ca fiind trecute
fara titlu în posesia acestuia si nu intra sub incidenta Legii
nr. 112/1995.
(5) Imobilele care nu intra sub incidenta Legii nr. 112/1995 si pentru
care nu exista titlu valabil constituit în favoarea statului pot
face obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despagubirilor,
formulate de persoanele îndreptatite pe cale judecatoreasca, potrivit
dreptului comun."
5. Legea nr. 10 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor
imobile preluate în mod abuziv de catre stat între 6 martie
1945 - 22 decembrie 1989
ARTICOLUL 1
"(1) Imobilele preluate în mod abuziv de catre stat, de organizatiile
cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat în
baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite se restituie,
de regula în natura, în conditiile prezentei legi.
(2) În cazurile în care restituirea în natura nu este
posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile
reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri
ori servicii oferite în echivalent de detinator, cu acordul persoanei
îndreptatite, în acordare de actiuni la societati comerciale
tranzactionate pe piata de capital, de titluri de valoare nominala folosite
exclusiv în procesul de privatizare sau de despagubiri banesti."
ÎN DREPT
I. Cu privire la pretinsa încalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie
26. Reclamantul sustine ca actiunea sa în revendicare imobiliara,
finalizata prin Hotarârea Curtii de Apel Galati din 8 septembrie
1999, nu a fost examinata în mod echitabil, astfel cum cere art.
6 din Conventie, ale carui dispozitii pertinente prevad urmatoarele:
"Orice persoana are dreptul la judecarea în mod echitabil
(...), de catre o instanta independent si impartial (...) care va hotarî
(...) asupra drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
27. Guvernul sustine ca nu exista nici un motiv de îndoiala ca
deciziile instantelor judecatoresti interne în procedura de revendicare
imobiliara nu au fost conforme dispozitiilor dreptului intern. Guvernul
reaminteste ca, pentru a stabili daca exigentele art. 6.1 au fost respectate,
este necesar sa fie luat în considerare ansamblul procedurii si
ca aceasta dispozitie nu trebuie interpretata ca solicitând instantelor
judecatoresti un raspuns detaliat fiecarui argument invocat de catre
parti (Hotarârea Ruiz Torija si Hiro Balani împotriva Spaniei,
din 9 decembrie 1994, seria A, nr. 303-A si B, p. 12, paragraful 29
si paginile 29-30, precum si Hotarârea Higgins si altii împotriva
Frantei, din 19 februarie 1998, Culegerea de hotarâri si decizii
1998-I, p. 60, paragraful 42). Guvernul apreciaza faptul ca Hotarârea
din 8 septembrie 1999 nu a furnizat un raspuns explicit tuturor sustinerilor
reclamantului nu înseamna ca cererea acestuia a fost examinata
într-un mod neechitabil, Curtea de apel întemeindu-se pe
anumite argumente.
28. Guvernul mai considera de asemenea ca motivele pentru care Curtea
de apel a respins recursul reclamantului se regasesc în hotarârea
definitiva anterior mentionata, examinata în ansamblul ei. În
sfârsit, Guvernul sustine ca reclamantul a intrat în posesia
bunului litigios, urmând indicatiile instantelor judecatoresti
interne cu privire la continuarea procedurii administrative de restituire.
29. Reclamantul nu este de acord cu teza sustinuta de Guvern. Reclamantul
sustine ca instantele care au examinat cererea în apel si în
recurs - formulate împotriva hotarârii primei instante -,
prin care obtinuse câstig de cauza, nu au luat în considerare
mijloacele de proba prin care se stabilise ca imobilul revendicat fusese
nationalizat ilegal. Reclamantul subliniaza ca motivele pe care si-a
întemeiat Curtea de apel respingerea recursului nu sunt deloc
succinte sau concise, asa cum sustine Guvernul, ci sunt pur si simplu
absente. Reclamantul mai arata ca, în ciuda procedurii administrative
initiate în urma Hotarârii definitive din 8 septembrie 1999,
nu a intrat înca în posesia întregului sau bun.
30. Curtea reaminteste ca dreptul la un proces echitabil, garantat de
art. 6.1 din Conventie, include printre altele dreptul partilor de a
prezenta observatiile pe care le considera pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Conventia nu are drept scop garantarea unor drepturi
teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete si efective (Hotarârea
Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p.
16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât
daca aceste observatii sunt în mod real "ascultate",
adica în mod corect examinate de catre instanta sesizata. Altfel
spus, art. 6 implica mai ales în sarcina "instantei"
obligatia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor
si al elementelor de proba ale partilor, cel putin pentru a le aprecia
pertinenta [Hotarârea Perez împotriva Frantei (GC), Cererea
nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotarârea Van der
Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288,
p. 19, paragraful 59].
31. În speta, Curtea observa ca în apel Tribunalul Braila
a respins actiunea reclamantului, motivând ca întregul imobil
pe care îl mostenise intrase în mod legal în patrimoniul
statului, fara însa sa analizeze, spre deosebire de judecatorie,
probele depuse la dosar de catre reclamant sau sa respinga motivat,
daca era cazul, pe cele pe care le-ar fi apreciat drept nepertinente.
32. Este evident ca în general nu este în sarcina Curtii
sa se pronunte asupra erorilor de fapt sau de drept care ar fi fost
comise de catre o instanta interna [a se vedea printre altele Hotarârea
Garcia Ruiz împotriva Spaniei (GC), Cererea nr. 30.544/96, paragraful
28, CEDH 1999-I], interpretarea legislatiei revenind în primul
rând autoritatilor interne, mai ales instantelor judecatoresti
(Hotarârea Perez, precitata, paragraful 82; Hotarârea Coeme
si altii împotriva Belgiei, cererile nr. 32.492/96, nr. 32.547/96,
nr. 32.548/96, nr. 33.209/96 si nr. 33.210/96, paragraful 115, CEDH
2000-VII). În cauza de fata, cel mai frapant este faptul ca în
apel Tribunalul Braila a reprosat reclamantului ca nu a atacat decizia
Comisiei, prin care aceasta refuzase sa îi acorde despagubiri
în baza Legii nr. 112/1995. Fiind vorba de un spatiu cu destinatie
comerciala, asa cum reiesea din raportul de expertiza tehnica al Comisiei,
orice solicitare de despagubiri prezentata de o persoana interesata
pare sortita de la început esecului, având în vedere
ca masurile reparatorii prevazute de lege privesc exclusiv imobile cu
destinatia de locuinta iesite legal din patrimoniul unei persoane (paragraful
25).
33. Mai mult, Curtea de Apel Galati nu a raspuns în nici un fel
argumentelor reclamantului în recurs, în care acesta facea
referire la nelegalitatea nationalizarii si deci la imposibilitatea
de a beneficia de o reparatie pecuniara în baza Legii nr. 112/1995.
Daca într-adevar obligatia pe care o impune art. 6 paragraful
1 instantelor nationale de a-si motiva deciziile nu presupune existenta
unui raspuns detaliat la fiecare argument (Hotarârea Perez, precitata,
paragraful 81; Hotarârea Van der Hurk, precitata, p. 20, paragraful
61; Hotarârea Ruiz Torija, precitata, paragraful 29; a se vedea,
de asemenea, Decizia Jahnke si Lenoble împotriva Frantei, Cererea
nr. 40.490/98, CEDH 2000-IX), este necesar a se constata ca, în
speta, Curtea de Apel Galati a respins recursul formulat de catre reclamant
împotriva hotarârii pronuntate în apel, fara sa precizeze
nici un motiv, si aceasta printr-o hotarâre definitiva si irevocabila.
34. Conform jurisprudentei Curtii, notiunea de proces echitabil presupune
ca o instanta interna care nu a motivat decât pe scurt hotarârea
sa sa fi examinat totusi în mod real problemele esentiale care
i-au fost supuse, si nu doar sa reia pur si simplu concluziile unei
instante inferioare (Hotarârea Helle împotriva Finlandei,
din 19 decembrie 1997, Culegere de hotarâri si decizii 1997-VIII,
p. 2.930, paragraful 60).
În cauza de fata, simplul fapt ca instanta de recurs - Curtea
de Apel Galati - a reamintit hotarârile adoptate în speta
de catre instantele inferioare si argumentele în baza carora acestea
s-au întemeiat nu putea sa o scuteasca de obligatia de a examina
problemele ridicate în recurs de catre reclamant (paragraful 16).
Aceasta s-ar fi justificat cu atât mai mult cu cât instantele
inferioare ale caror hotarâri au fost rezumate de catre Curtea
de Apel Galati ajunsesera la concluzii radical diferite, Curtea de Apel
Galati fiind astfel la rândul sau chemata sa hotarasca în
ultima instanta si sa pronunte o hotarâre definitiva si irevocabila.
În aceste conditii, Curtea nu poate subscrie argumentului prezentat
de Guvern, conform caruia motivele pentru care curtea de apel a respins
recursul reclamantului se regaseau în Hotarârea din 8 septembrie
1999, analizata în ansamblul sau (paragraful 28).
În orice caz, trebuie subliniat ca instanta de recurs - Curtea
de Apel Galati - nu numai ca a omis sa raspunda argumentelor invocate
de reclamant în recurs, dar nici nu a indicat ca si-ar fi însusit
motivele prezentate de catre instantele inferioare (a se vedea, per
a contrario, Hotarârea Helle, anterior citata, paragraful 56).
Nimic din hotarârea curtii de apel nu conduce la concluzia ca
aceasta si-ar fi însusit în mod real motivele pe care instanta
inferioara, Tribunalul Braila, si-a întemeiat solutia si ca nu
ar fi identificat vreun argument nou pentru a respinge aceasta motivare
(a se vedea, per a contrario, Hotarârea Helle, anterior citata,
paragraful 59).
35. În consecinta, si în ciuda faptului ca Guvernul sustine
ca datorita indicatiilor date de catre instantele interne reclamantului
i-a fost restituit bunul, Curtea sustine ca daca acesta si-a putut recupera
o parte din bunul litigios, acest fapt nu se datoreaza recomandarilor
Tribunalului Braila - reluate de catre Curtea de Apel Galati - cu privire
la modul de contestare a deciziei administrative adoptate în baza
Legii nr. 112/1995, ci faptului ca reclamantul a recurs la o noua procedura
administrativa, instituita prin Legea nr. 10/2001.
36. În lumina celor de mai sus, Curtea apreciaza ca reclamantul
este îndreptatit sa sustina ca hotarârea Curtii de Apel
Galati nu era suficient motivata si ca cererea sa, în procedura
de revendicare finalizata prin aceasta hotarâre, nu a fost examinata
în mod echitabil.
37. În concluzie, art. 6.1 din Conventie a fost încalcat.
II. Cu privire la pretinsa încalcare a art. 1 din Primul Protocol
aditional la Conventie
38. Reclamantul sustine ca modul de solutionare a actiunii sale în
revendicare prin Hotarârea definitiva a Curtii de Apel Galati
din 8 septembrie 1999 reprezinta o atingere adusa dreptului sau la respectarea
bunurilor, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, care dispune
astfel:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea
bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât
pentru cauza de utilitate publica si în conditiile prevazute de
lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta
legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor
conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori
a altor contributii, sau a amenzilor."
39. Guvernul considera ca viciul de procedura invocat de catre reclamant,
mai precis absenta motivarii hotarârii Curtii de Apel Galati,
nu reprezinta în sine o atingere a dreptului sau de proprietate
si ca, în general, nu a existat o ingerinta în dreptul sau
privind respectarea bunurilor, instantele care au hotarât asupra
apelului si a recursului împotriva Hotarârii din 24 februarie
1999 - prin care i se admisese actiunea în revendicare - nefacând
altceva decât sa interpreteze dreptul intern.
40. Reclamantul contesta argumentele prezentate de Guvern. Acesta sustine
ca masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 112/1995 nu priveau decât
bunurile care iesisera în mod legal din patrimoniul unei persoane,
ceea ce nu se aplica partii din imobil cu destinatie comerciala, obiectul
actiunii sale în revendicare imobiliara. Reclamantul sustine ca
astfel nu trebuie sa i se reproseze, asa cum a facut Tribunalul Braila,
ca nu a atacat decizia prin care Comisia a respins cererea lui de acordare
de despagubiri.
41. În observatiile complementare (ulterioare datei de 3 februarie
2004, data la care Camera a declarat cererea admisibila) Guvernul a
accentuat schimbarile în situatia de fapt, survenite în
ceea ce priveste actiunea formulata de reclamant în baza Legii
nr. 10/2001, si arata ca doar partea din imobil nerestituita înca,
obiectul unui litigiu înca pendinte în fata instantelor
interne (paragrafele 22-24 anterioare), continua sa reprezinte obiectul
capatului de cerere întemeiat pe art. 1 anterior mentionat. Guvernul
mentioneaza ca nationalizarea bunului litigios a avut loc înainte
de 20 iunie 1994, data ratificarii de catre România a Conventiei
si ca, în consecinta, reclamantul nu are un bun actual si nici
o speranta legitima, în sensul jurisprudentei constante a Curtii
[a se vedea printre altele cauzele Gratzinger si Gratzingerova împotriva
Cehiei (decizie) (GC), nr. 39.794/98, paragraful 69, CEDH 2002-VII,
si Malhous împotriva Cehiei (decizie) (GC), nr. 33.071/96, CEDH
2000-XII]. Cu titlu subsidiar, Guvernul afirma ca raspunderea sa nu
poate fi angajata în baza art. 1 anterior mentionat, având
în vedere ca partea nerestituita din imobilul mostenit de catre
reclamant este detinuta de catre Societatea Comerciala M.
42. Curtea considera ca aspectele prezentate de Guvern în observatiile
sale complementare tin mai mult de o exceptie preliminara privind incompatibilitatea
ratione materiae si ratione personae a acestui capat de cerere cu dispozitiile
Conventiei. Fiind formulata pentru prima oara dupa decizia de admisibilitate
a acestei cauze, o asemenea exceptie trebuie respinsa (a se vedea printre
altele Ceteroni împotriva Italiei, Hotarârea din 15 noiembrie
1996, Culegerea 1996-V, paginile 1.755-1.756, paragraful 19).
43. În orice caz, Curtea apreciaza ca, tinând cont de concluziile
sale din paragrafele 36 si 37 anterior mentionate, nu este necesar sa
analizeze si fondul acestui capat de cerere [a se vedea, mutatis mutandis,
printre altele, cauzele Glod împotriva României, Cererea
nr. 41.134/98, paragraful 46, 16 septembrie 2003, Laino împotriva
Italiei (GC), Cererea nr. 33.158/96, paragraful 25, CEDH 1999-I; Zanghi
împotriva Italiei, Hotarârea din 19 februarie 1991, seria
A nr. 194-C, p. 47, paragraful 23, Eglise catholique de La Canee împotriva
Greciei, Hotarârea din 16 decembrie 1997, Culegerea 1997-VIII,
p. 2.862, paragraful 50].
III. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
44. Conform art. 41 din Conventie,
"Daca Curtea declara ca a avut loc o încalcare a Conventiei
sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al înaltei parti
contractante nu permite decât o înlaturare incompleta a
consecintelor acestei încalcari, Curtea acorda partii lezate,
daca este cazul, o reparatie echitabila".
A. Prejudiciu material si moral
45. Reclamantul solicita 53.720 dolari americani (USD), suma care corespunde
chiriilor pe care ar fi putut sa le încaseze pentru partea din
imobil cu destinatie comerciala între momentul respingerii actiunii
sale în revendicare prin hotarârea definitiva a Curtii de
Apel Galati si data la care i s-a restituit o parte a bunului în
cauza, în baza Legii nr. 10/2001. Solicita de asemenea restituirea
partii din imobil care nu a fost înca recuperata (paragraful 22),
precum si plata chiriilor pe care le-ar fi perceput daca ar fi putut
sa închirieze bunul începând cu data la care actiunea
sa în revendicare imobiliara a fost respinsa de catre instantele
nationale.
De asemenea, solicita 8.000 euro (EUR), cu titlu de despagubiri morale
pentru neplacerile si frustrarile cauzate de catre instantele interne
care au examinat actiunea sa în revendicare imobiliara, încalcând
drepturile sale la un proces echitabil si la respectarea bunurilor sale.
46. Guvernul considera ca reclamantului nu ar trebui sa i se acorde
nici o suma cu titlu de despagubiri materiale, având în
vedere ca nu a dovedit existenta unui prejudiciu. Pe de alta parte,
un litigiu opunând reclamantul unei societati private este pe
rolul instantelor interne, care trebuie sa determine cine este titularul
dreptului de proprietate asupra partii din bunul litigios a carui restituire
a fost solicitata de reclamant (paragraful 24).
Referitor la prejudiciul moral, Guvernul apreciaza ca suma solicitata
de reclamant este exagerata, mai ales având în vedere ca
din 2002 reclamantul se bucura din plin de dreptul sau de proprietate
asupra unei parti din imobil. Din punctul sau de vedere, o eventuala
constatare a încalcarii art. 6.1 din Conventie ar constitui în
sine o reparatie echitabila satisfacatoare.
47. Curtea reaminteste ca o hotarâre prin care se constata o încalcare
determina pentru statul pârât obligatia juridica, cu privire
la Conventie, de a pune capat acelei încalcari si de a elimina
consecintele. Daca dreptul intern pertinent nu permite decât o
eliminare imperfecta a consecintelor acestei încalcari, art. 41
din Conventie confera Curtii competenta de a acorda o reparatie în
favoarea partii vatamate prin actul sau prin omisiunea cu privire la
care a fost constatata o încalcare a Conventiei. Exercitându-si
aceasta competenta, Curtea dispune de o anumita marja de apreciere,
adjectivul "echitabil" si fragmentul de fraza "daca este
cazul" dovedind acest aspect.
Printre elementele luate în considerare de catre Curte, atunci
când se pronunta în materie, se numara prejudiciul material,
mai precis pierderile efectiv suferite, rezultând direct din pretinsa
încalcare, si prejudiciul moral, care reprezinta repararea starii
de angoasa, a neplacerilor si a incertitudinilor rezultând din
aceasta încalcare, precum si din alte pagube nemateriale [a se
vedea printre altele Ernestina Zullo, Cererea nr. 64.897/01, paragraful
25, 10 noiembrie 2004].
48. De altfel, în cazul în care diverse elemente constituind
prejudiciul nu se preteaza la un calcul exact sau în cazul în
care distinctia între prejudiciul material si cel moral se realizeaza
mai greu, Curtea le poate examina împreuna (Cauza Comingersoll
împotriva Portugaliei, (GC), Cererea nr. 35.382/97, paragraful
29, CEDH 2000-IV].
49. În speta, singura baza pentru acordarea unei reparatii echitabile
consta în faptul ca reclamantul nu a beneficiat de o procedura
echitabila pentru a revendica partea din imobil cu privire la care comisia
respinsese cererea de despagubiri. Curtea nu poate în nici un
caz sa speculeze asupra modului în care ar fi fost finalizat procesul
în caz contrar si nici asupra finalizarii litigiului actual aflat
pe rolul instantelor interne, în cadrul caruia reclamantul solicita
recunoasterea calitatii de proprietar asupra partii din imobilul în
litigiu care nu i-a fost înca restituita; cu toate acestea, Curtea
nu considera ca fiind nerezonabil sa sustina ca, având în
vedere absenta echitatii în cadrul procedurii în revendicare
imobiliara, finalizata prin Hotarârea definitiva din 8 septembrie
1999, reclamantul a suferit pierderea unei sanse reale [Cauza Pelissier
si Sassi împotriva Frantei (GC), Cererea nr. 25.444/94, paragraful
80, CEDH 1999-II, si Crisan împotriva României, nr. 42.930/98,
paragraful 36, 27 mai 2003]. Pronuntându-se în echitate,
asa cum se prevede în art. 41, Curtea acorda reclamantului suma
globala de 5.000 euro pentru toate prejudiciile.
B. Cheltuieli de judecata
50. Reclamantul solicita plata a 477,65 euro, suma care i-a fost necesara
pentru a preveni si pentru a repara pretinsele încalcari ale Conventiei.
Întemeindu-se pe un decont amanuntit si pe facturile corespunzatoare,
reclamantul detaliaza aceasta suma astfel:
a) 39,67 euro pentru cheltuieli de transport legate de recuperarea imobilului;
b) 18,52 euro pentru cheltuieli legate de notificarea autoritatilor
administrative si a Societatii Comerciale M. cu privire la restituirea
imobilului sau;
c) 392,82 euro cu titlu de onorariu al avocatilor care l-au reprezentat
în fata instantelor interne;
d) 24,51 euro pentru cheltuieli legate de corespondenta sa cu Curtea;
e) 2,13 euro pentru fotocopierea documentelor transmise Curtii.
51. Guvernul nu se opune la plata acestor cheltuieli.
52. Curtea observa ca aceste cheltuieli sunt justificate prin documente
doveditoare. Analizând solicitarea reclamantului în lumina
principiilor degajate din jurisprudenta sa, Curtea considera ca fiind
rezonabil sa-i acorde reclamantului în întregime suma solicitata,
mai precis 477,65 euro.
C. Majorari de întârziere
53. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de întârziere
echivalente cu rata dobânzii pentru facilitatea de credit marginal
practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte
procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
ÎN UNANIMITATE:
1. hotaraste ca a fost încalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
2. hotaraste ca nu este cazul sa examineze capatul de cerere întemeiat
pe art. 1 din Protocolul 1;
3. hotaraste ca:
a) statul pârât trebuie sa plateasca reclamantului, în
termen de 3 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii,
în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, suma de 5.000
euro (cinci mii euro) pentru prejudiciul material si moral, si 477,65
euro (patru sute saptezeci si sapte euro si saizeci si cinci de centi),
cu titlu de cheltuieli de judecata, suma ce urmeaza a fi platita în
moneda nationala a statului pârât, la nivelul ratei de schimb
aplicabile la momentul platii;
b) începând de la data expirarii termenului amintit si pâna
la momentul efectuarii platii, aceste sume vor fi majorate cu o dobânda
simpla a carei rata este egala cu rata dobânzii pentru facilitatea
de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se
vor adauga 3 puncte procentuale;
4. respinge celelalte capete de cerere de acordare a unei reparatii
echitabile.
Redactata în limba franceza, apoi comunicata în scris la
data de 28 aprilie 2005, în aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din
Regulamentul Curtii.
Bostjan M. Zupancic, Vincent Berger,
presedinte grefier
|
