Meniu

 


Home
Domenii de interes
Spete comentate
Spete CEDO
Servicii de consultanta
Onorarii
Modele contracte
Taxe de timbru
Autorizatii
Noutati legislative
Consultatii online
Portofoliu clienti
Opinia dumneavoastra
Dictionar juridic
Contact

 


Institutiile de drept din romania

 

Dictionar juridic




Accesibilitate

Inlaturarea obstacolelor care impiedica miscarea libera in mediul ambiant si accesibilizarea diverselor zone ale societatii cum ar fi: spatiile de locuit, institutiile publice, serviciile de transport public, mijloacele de transport, strazile, mediul exterior etc.

Acorduri bilaterale in domeniul circulatiei fortei de munca

Prin intermediul acordurilor bilaterale in domeniul circulatiei fortei de munca se realizeaza accesul controlat de organisme si protejat al lucratorilor romani pe piata fortei de munca a celuilat stat.
In general, activitatea lucratorilor se desfasoara pe baza unui contract de munca incheiat cu respectarea dispozitiilor legale, acestia beneficiind de egalitate de tratament, in materie de conditii de angajare, cu lucratorii cetateni ai statului Partii Contractante gazda, in ceea ce priveste legislatia referitoare la incheierea, durata si incetarea contractului de munca, conditiile de munca, protectie sociala.

Acord de securitate sociala

Desemneaza orice instrument bilateral sau multilateral in domeniul securitatii sociale care leaga sau va lega, in mod exclusiv, doua sau mai multe state, precum si orice instrument multilateral in domeniul securitatii sociale care leaga sau va lega cel putin doua state si unul sau mai multe alte state, pentru toate sau pentru o parte din ramurile securitatii sociale.

Acquis comunitar

Totalitatea normelor juridice ce reglementeaza activitatea institutiilor UE, actiunile si politicile comunitare, care consta in:
- continutul, principiile si obiectivele politice cuprinse in Tratatele originare ale Comunitatilor Europene (CECO, CEE, CEEA) si in cele ulterioare (Actul Unic European, Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la Amsterdam);
- legislatia adoptata de catre institutiile UE pentru punerea in practica a prevederilor Tratatelor (regulamente, directive, decizii, opinii si recomandari);
- jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatii Europene;
- declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii Europene;
- actiuni comune, pozitii comune, conventii semnate, rezolutii, declaratii si alte acte adoptate in cadrul Politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC) si a cooperarii din domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (JAI);
- acordurile internationale la care CE este parte (iar nu UE deoarece aceasta nu are inca personalitate juridica), precum si cele incheiate intre statele membre ale UE cu referire la activitatea acesteia.

Acte ale institutiilor comunitare

Reprezinta ansamblul actelor cu caracter normativ emise de catre institutiile comunitare, in principal de catre Consiliul UE si Comisia Europeana, in cursul exercitarii competentelor ce le sunt atribuite prin Tratat. Tratatul CEE enumera cinci astfel de instrumente: regulamente, directive, decizii, recomandari si opinii. Pe langa acestea, practica institutionala a dezvoltat si alte acte nementionate in Tratat: avize, acorduri, rezolutii, programe, concluzii.
- Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de catre institutiile UE, deoarece ele se aplica integral si obligatoriu in toate statele membre, iar aplicabilitatea lor este directa (nu este necesar sa fie incorporate prin alte acte normative in legislatia nationala pentru a avea caracter obligatoriu)
- Directivele reprezinta a doua forma a legislatiei comunitare cu efecte obligatorii. Ele se adreseaza statelor membre, uneori tuturor, alteori doar unora dintre ele, fixand obiectivele ce trebuiesc atinse, dar lasand autoritatilor nationale competenta de a identifica mijloacele de transpunere in practica. Ele permit astfel statelor membre sa aplice dreptul comunitar tinand cont de conditiile concrete din fiecare tara.
- Deciziile sunt masuri administrative direct aplicabile ce se adreseaza unui stat membru ori unei persoane fizice sau juridice. Decizia este mijlocul legal prin care institutiile comunitare pot ordona ca un caz individual sa fie solutionat intr-un anumit fel.
- Opiniile si recomandarile sunt masuri legale ce permit institutiilor UE sa-si prezinte punctele de vedere in fata statelor membre sau chiar a persoanelor fizice si juridice, fara ca acestea sa fie obligate sa se conformeze solutiei propuse de administratia comunitara. Opiniile sunt oferite atunci cand institutiilor comunitare li se cere sa-si exprime pozitia fata de o situatie curenta sau in caz particular aparut pe teritoriul unui stat membru, in timp ce recomandarile pot fi date si din proprie initiativa. Semnificatia reala a opiniilor si recomandarilor este de natura morala si politica, iar ele nu sunt adoptate prin procedura legislativa obisnuita, ci reprezinta doar pozitia institutiei de la care emana.

Agent de munca temporara

Agentul de munca temporara este o societate comerciala autorizata de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, care pune provizoriu la dispozitia utilizatorului personalul pe care il angajeaza in acest scop.

Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca

Organizatie a Uniunii Europene, cu sediul in Bilbao, Spania, infiintata in anul 1996 pe baza unei decizii a Consiliului European.
Agentia are ca scop principal colectarea, diseminarea si facilitarea schimbului de informatii economice, tehnice si stiintifice pentru imbunatatirea conditiilor de munca si promovarea celor mai bune practici de prevenire a accidentelor de munca si bolilor profesionale.
Pentru realizarea scopului sau, Agentia dispune de Puncte focale in tarile europene. In Romania functioneaza ca punct focal Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Muncii din Bucuresti

Ajutor de stat

Art. 87 TCE (versiunea consolidata) stipuleaza ca, exceptand situatiile expres prevazute in Tratat, orice fel de ajutor acordat de catre un stat membru, sau prin intermediul resurselor statului, este incompatibil cu Piata Interna comunitara daca distorsioneaza concurenta favorizand unele intreprinderi sau productia anumitor bunuri si afecteaza comertul intre statele membre. Prin exceptie, sunt permise ajutoarele de stat care au un caracter social, cele destinate eliminarii efectelor unor dezastre naturale, cele care au drept scop dezvoltarea economica a zonelor cu nivel de trai anormal de redus sau puternic afectate de somaj, cele destinate executiei unui proiect de interes european ori care promoveaza conservarea patrimoniului cultural. Consiliul UE poate decide cu majoritate calificata, la propunerea Comisiei Europene, sa permita ajutoare de stat si in alte situatii nementionate in Tratat.

Angajator

Persoana juridica sau persoana fizica cu sediul, respectiv domiciliul, in Romania ori sucursala, filiala, agentia, reprezentanta din Romania a unei persoane juridice straine cu sediul in strainatate, autorizata potrivit legii, care incadreaza forta de munca in conditiile legii.

Armonizare legislativa

Proces prin care legislatiile tarilor membre si ale celor ce doresc sa adere la UE se aliniaza normelor dreptului comunitar. Armonizarea legislativa este necesara pentru buna functionare a Pietei Unice comunitare, a politicilor UE, a economiei statelor membre si pentru transpunerea in practica a principiilor democratiei si statului de drept care stau la baza edificiului comunitar. In cazul concret al Romaniei, armonizarea legislatiei nationale cu normele UE se face prin preluarea si transpunerea acquis-ului comunitar.

Asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale

Reprezinta o asigurare de persoane, face parte din sistemul de asigurari sociale, este garantata de stat si cuprinde raporturi specifice prin care se asigura protectia sociala a salariatilor impotriva diminuarii sau pierderii capacitatii de munca si decesului acestora ca urmare a accidentelor de munca si a bolilor profesionale.
Asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale garanteaza un ansamblu de servicii si prestatii in beneficiul persoanelor asigurate, in vederea:
- promovarii sanatatii si a securitatii in munca si prevenirii accidentelor de munca si a bolilor profesionale;
- diminuarii si compensarii consecintelor accidentelor de munca si a bolilor profesionale.

Asistent personal al persoanei cu handicap grav

Persoana care supravegheaza, acorda asistenta si ingrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza programului individual de recuperare si integrare sociala a persoanei cu handicap, elaborat de comisiile de expertiza medicala pentru adulti cu handicap si, respectiv, de comisiile de expertiza medicala a copilului cu handicap.

Asistent maternal

Persoana fizica atestata sa asigure, prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau, cresterea, ingrijirea si educarea necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii primeste in plasament.

Asistenta sociala

Componenta a sistemului de protectie sociala, reprezinta ansamblul de institutii si masuri prin care statul, autoritatile publice ale administratiei locale si societatea civila asigura prevenirea, limitarea sau inlaturarea efectelor temporare sau permanente ale unor situatii care pot genera marginalizarea sau excluderea sociala a unor persoane. Asistenta sociala are ca obiectiv principal protejarea persoanelor care, datorita unor motive de natura economica, fizica, psihica sau sociala, nu au posibilitatea sa isi asigure nevoile sociale, sa isi dezvolte propriile capacitati si competente pentru integrare sociala.

Asistenta temporara (pentru persoanele cu handicap)

Se asigura pe o perioada limitata (de obicei, nu mai mult de 6 saptamani), in care utilizatorul de servicii beneficiaza de terapie intensiva si recuperare; se poate preveni, astfel, internarea utilizatorului pe termen lung.

Autoritate competenta

Termenul autoritate competenta desemneaza, ministrul, ministrii sau o alta autoritate echivalenta responsabila de regimurile de securitate sociala pe intreg teritoriul sau pe orice portiune a teritoriului statului in cauza.

Autoritatea de Management

Organismul public care asigura gestionarea asistentei financiare prin Instrumentele Structurale. Se constituie cate o autoritate de management pentru fiecare program operational sectorial si Fondul de coeziune, precum si autoritati de management pentru initiativa comunitara INTERREG.
Autoritatea de Plata reprezinta organismul care elaboreaza si inainteaza cererile de plata si primeste de la Comisia Europeana sumele aferente Fondurilor Structurale si Fondului de Coeziune.
Beneficiarul final este organismul sau societatea comerciala cu capital public sau privat responsabil/a cu executia proiectelor sau masurilor finantate. Cadrul de Sprijin Comunitar reprezinta documentul aprobat de Comisia Europeana, negociat in prealabil cu Romania ca stat membru, in urma evaluarii Planului National de Dezvoltare. Cadrul de Sprijin Comunitar contine contributia din Fondurile Structurale si celelalte resurse financiare pentru realizarea prioritatilor si masurilor continute in Planul National de Dezvoltare.
Coeziune Economica si Sociala este expresia solidaritatii intre Statele Membre si regiunile Uniunii Europene. Scopul este dezvoltarea echilibrata a intregii Uniuni Europene, reducerea disparitatilor structurale intre regiuni si promovarea oportunitatilor egale pentru toate persoanele. In mod practic, coeziunea economica si sociala se obtine printr-o varietate de actiuni finantate in special prin intermediul Fondurilor Structurale si Fondul de Coeziune.
Comitetul de Monitorizare este organismul care asigura coordonarea instrumentelor structurale, precum si urmarirea eficacitatii si calitatii implementarii asistentei comunitare, modul de utilizare si impactul acesteia, cu respectarea prevederilor comunitare in materie.

AM POSDRU - MMSSF

Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei a fost desemnat, prin HG nr. 497/2004, Autoritate de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Programele operationale sunt documente negociate impreuna cu Comisia Europeana si aprobate de catre aceasta institutie pentru implementarea acelor prioritati sectoriale si regionale din Planul National de Dezvoltare care sunt aprobate spre finantare in Cadrul de Sprijin Comunitar.

Calificare

Reprezinta ansamblul de competente profesionale care permit unei persoane sa desfasoare activitati specifice unei ocupatii sau profesii.

Capacitate psihica

Atributul starii psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activitati specifice.

Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor

Document adoptat de catre Consiliul European la 9 decembrie 1989, prin care sunt fixate o serie de exigente minimale in planul dimensiunii sociale a Pietei Interne comunitare, pentru a corecta faptul ca aceasta era axata in principal pe dimensiunea economica a dezvoltarii. Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor defineste drepturile fundamentale privind libera circulatie a persoanelor, egalitatea de tratament, protectia sociala si garantarea unui nivel de viata corespunzator pentru toti cetatenii Uniunii Europene.

Atributul starii psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activitati specifice.

Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor

Document adoptat de catre Consiliul European la 9 decembrie 1989, prin care sunt fixate o serie de exigente minimale in planul dimensiunii sociale a Pietei Interne comunitare, pentru a corecta faptul ca aceasta era axata in principal pe dimensiunea economica a dezvoltarii. Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor defineste drepturile fundamentale privind libera circulatie a persoanelor, egalitatea de tratament, protectia sociala si garantarea unui nivel de viata corespunzator pentru toti cetatenii Uniunii Europene.

Atributul starii psihice de a fi compatibila, la un moment dat, cu exercitarea drepturilor civile sau a unor activitati specifice.

Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor

Document adoptat de catre Consiliul European la 9 decembrie 1989, prin care sunt fixate o serie de exigente minimale in planul dimensiunii sociale a Pietei Interne comunitare, pentru a corecta faptul ca aceasta era axata in principal pe dimensiunea economica a dezvoltarii. Carta Comunitara a Drepturilor Sociale Fundamentale ale Lucratorilor defineste drepturile fundamentale privind libera circulatie a persoanelor, egalitatea de tratament, protectia sociala si garantarea unui nivel de viata corespunzator pentru toti cetatenii Uniunii Europene.

Carta Sociala Europeana

Document elaborat de Consiliul Europei, la Torino, la 18 octombrie 1961 si intrat in vigoare la 26 februarie 1965. Pana la adoptarea Cartei sociale europene (revizuite), la Strasbourg, la 3 mai 1996, Carta din 1961 a fost modificata si completata succesiv in 1988, 1991 si 1995.
Carta sociala europeana nu este numai o declaratie solemna, abstracta, cu o vocatie pragmatica, ci reprezinta un ansamblu de drepturi fundamentale in domeniul muncii, angajarii, relatiilor sociale si securitatii sociale. In esenta sa, Carta sociala europeana este un text mixt, intrucat cuprinde o parte declarativa (de principii), care afirma obiectivele politicii sociale ce trebuie urmarite de statele membre ale Consiliului Europei si o parte juridica, prin care statul care o ratifica isi asuma o serie de obligatii.
Carta revizuita face parte din marile tratate ale Consiliului Europei in domeniul drepturilor omului si constituie instrumentul european de referinta in materie de coeziune sociala. Nu intamplator Carta revizuita a fost denumita ”Carta sociala a secolului XXI”.
Carta sociala europeana revizuita, in prima sa parte, consacra ca obiectiv al politicii statelor ce o ratifica (politica a carei realizare o vor urmari prin toate mijloacele utile pe plan national si international), atingerea conditiilor specifice pentru exercitarea efectiva a 31 de drepturi si principii cu caracter social. Fiecaruia dintre acestea ii corespunde, in partea a doua, un articol ce detaliaza obligatii efective, ce contureaza continutul respectivului drept: dreptul la munca, dreptul la conditii de munca echitabile, dreptul la securitate si la igiena in munca, dreptul la o salarizare echitabila, dreptul sindical, dreptul de negociere colectiva, dreptul copiilor si al tinerilor la protectie, dreptul lucratoarelor la protectia maternitatii, dreptul la orientare profesionala, dreptul la formare profesionala, dreptul la protectia sanatatii, dreptul la securitate sociala, dreptul la asistenta sociala si medicala, dreptul de a beneficia de servicii sociale, dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare sociala, juridica si economica, dreptul copiilor si al adolescentilor la protectie sociala, juridica si economica, dreptul la exercitarea unor activitati lucrative pe teritoriul celorlalte parti, dreptul lucratorilor migranti si al familiilor lor la protectie si asistenta, dreptul la egalitate de sanse si de tratament in materie de angajare si profesie, fara discriminare in functie de sex, dreptul la informare si la consultare, dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca, dreptul persoanelor varstnice la protectie sociala, dreptul la protectie in caz de concediere, dreptul lucratorilor la protectia propriilor creante in caz de insolvabilitate a patronului acestora, dreptul la demnitate in munca, dreptul lucratorilor cu responsabilitati familiale la egalitate de sanse si de tratament, dreptul reprezentantilor lucratorilor la protectie in intreprindere si facilitatile acordate acestora, dreptul la informare si la consultare in procedurile de concediere colectiva, dreptul la protectie impotriva saraciei si excluderii sociale, dreptul la locuinta.
Sub aspectul angajamentelor statelor in vederea ratificarii, Carta sociala revizuita solicita ca acestea sa se considere legate de partea I (declarativa), de cel putin sase din noua articole considerate esentiale din partea a II-a (juridica) si de un numar suplimentar de articole sau paragrafe numerotate ale partii a II-a, pe care le va alege astfel incat numarul total de articole si paragrafe numerotate care il leaga sa nu fie mai mic de 16 articole sau de 63 de paragrafe numerotate. Sub acest aspect, potrivit legii nr.74/1999, Romania a ratificat un numar de 17 articole, respectiv 65 paragrafe numerotate.

Certificare a calitatii de protectie

Actiune a unei terte parti prin care se dovedeste existenta increderii adecvate ca un produs, respectiv un model corespunzator identificat, un prototip sau rezultatul final al unui proces tehnologic este in conformitate cu un anumit standard sau cu un alt document normativ ce transpune cerintele esentiale de securitate aplicabile, conform documentului de utilizare definit.

Cetatenie Europeana